„Amadeus” – un spectacol necesar în România, care sper să creeze precedent.
În 1979, Peter Shaffer lansa piesa de teatru „Amadeus”, care avea să se bucure de un succes răsunător. Cinci ani mai târziu, în 1984, Miloš Forman aducea în cinematografe opera lui Shaffer. Astăzi, după 43 de ani de la debutul piesei, Toma Enache vine cu „Amadeus” în România, alegând cel mai potrivit loc pentru a găzdui o astfel de experiență teatrală – Iași.
Lăsând la o parte gusturile fiecăruia sau critica teatrologică, stilistică, „Amadeus” iese din tiparele contemporaneității, aducând valorile perene în rândul celor postmoderne.
Piesa are un mesaj profund creștin, prin intriga fascinantă dintre Mozart și Antonio Salieri – Întâlnirea dintre gingășia aparent vulgară a unui spirit de geniu cu mediocritatea prin excelență, robită de stimă de sine și invidie.
Firește, nu putem vorbi despre un adevăr istoric absolut în poveste, decât în linii mari. Am fost plăcut surprins să văd că finalul spectacolului a dat un moment de sinceritate față de public în această privință.
Premiera de la Ateneul Național din Iași a avut parte de o sală neîncăpătoare. Sunt convins că așa va fi multă vreme de acum înainte, pentru că mulți sunt sătui de „cotidian” și însetați de puțin „clasic”.
Îl felicit și îi mulțumesc domnului Toma Enache pentru munca depusă și pentru că îndrăznește să creeze o artă necesară. Propune teme curajoase și deloc facile, precum memoria foștilor deținuți politici sau istoria muzicii și a culturii. Sunt convins că următorul film al său, care va urma să fie anunțat curând, va fi răsunător, întrucât este ceva cu totul aparte. Sper că rezultatele sale vor crea precedent. Pentru mine, cel puțin, este o reală inspirație.
Îi felicit și pe actori, în frunte cu Claudiu Bleonț și Codrin Dănilă, și pe toți cei care s-au ostenit pentru realizarea acestui spectacol.
„Creatorul meu mă iubește. Nu mi-e frică de moarte.” – Wolfgang.
