marți, martie 5, 2024
RECOMANDĂRIAm avut și noi, spartanii noștri. 110 SĂBII românești, între care un...

Am avut și noi, spartanii noștri. 110 SĂBII românești, între care un SENATOR de 68 de ani, au ATACAT artileria germană. Lt. Iuliu Roșca: Era atât de frumos, domnule căpitan!

Cine n-a auzit de bătălia de la Termopile? Eroismul spartanilor, care au luptat vitejește împotriva unei armate mult mai numeroase, a intrat în istorie și-n legendă.

Lupta lor eroică, deși era destinată eșecului, a inspirat numeroase povești, inclusiv filme, care au preamărit curajul și sacrificiul războinicilor spartani.

În istorie, bătăliile în care una dintre părți a luptat împotriva unui adversar copleșitor, ca forță, s-au raportat mereu la legenda spartanilor de la Termopile.

Un exemplu relativ recent este atacul cavaleriei poloneze împotriva tancurilor germane, în al doilea război mondial.

Deși cavaleriștii polonezi au pierdut bătălia cu tancurile, curajul lor este o sursă de inspirație și de mândrie pentru poporul polon.

Românii au și ei exemple de eroism, care sunt oricând la înălțimea bătăliei de la Termopile sau a cavaleriștilor polonezi, dar, din păcate, nu (prea) le cunosc.

În luna noiembrie, în fiecare an, românii și autoritățile ar trebui să-și amintească de două astfel de exemple, care ar trebui predate copiilor la școală.

Șarja de la Robănești

Cel mai emoționant episod s-a petrecut acum 107 ani, în localitatea doljeană Robănești, în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

După înfrângerea suferită de germani la Jiu în octombrie 1916, nemții s-au reorganizat pentru atac și după ce au strâns 80.000 de oameni și 30.000 de cai au pornit la ofensivă.

Trupele române au fost nevoite să se retragă din Oltenia și pe 8 noiembrie, nemții au intrat în Craiova.

În acest context, dificil, o baterie germană de artilerie amenința să tai retragerea soldaților români la liziera pădurii Perşani, în vecinătatea localității Robănești, scrie Historia.

Comandantul Regimentului 9 Roșiori, lt-colonel Ion Călinescu, a dat ordin ca un escadron din cele trei care făceau parte din această unitate, să șarjeze bateria germană, fără să menționeze care.

Locotenentul Anghel Mora a sosit la punctul de comandă și a transmis ordinul. Căpitanul Alexandru Filitti s-a oferit imediat voluntar, deși misiunea era sinucigașă. Cuvintele sale au fost simple, dar au dat de înțeles că sunt pregătite: „Escadronul III este gata”. Inclusiv de moarte.

Escadronul era format din 110 luptători, dotați cu săbii, dar niciun ofițer. În acest context, locotenentul Iuliu Roșca, adjutantul regimentului, se oferă voluntar să participe la acțiune.

Acțiunea este una demnă de samurai: cavaleria română atacă inamicul în strigăte de „Ura”, reușind să înspăimânte inamicul, care se retrage în spatele propriei infanterii.

Din păcate, în dreapta se aflau trei mitraliere germane, alături de o companie de infanterie, care a deschis focul asupra bravilor noștri înaintași.

„Întorcându-mi privirea în cursul atacului, văd cum soldaţii mei cad ca spicele şi ordon mărirea galopului. În momentul acela am zărit încă şi pentru ultima oară pe Donici lângă mine. Culcat pe gâtul irlandezului meu «Cher Ami», care parcă înţelegea gravitatea momentului, măresc galopul pentru a ajunge mai repede asupra infanteriei duşmane. La aproximativ 40 de metri de ţintă un glonţ de armă mă loveşte în genunchiul stâng. În această clipă, dându-mi seama că trupa nu va mai putea conta pe mine, îmi întorc încă o dată capul, pentru a reînnoi avântul, însă nu văd în urma mea decât câmpul presărat cu cadavre şi ca singur însoţitor un cal fără călăreţ. O granată de mână vine de-mi loveşte calul la 15 paşi de infanteria ce atacam şi cădem unul lângă altul. Escadronul, conform ordinului primit, şi-a îndeplinit misiunea”, a povestit căpitanul Filitti, în ziarul Viitorul, ediția 5 decembrie 1923.

Căpitanul Filitti a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai bătăliei: din 110 săbii, 94 și-au pierdut viața! Filitti, rănit, a fost dus la Craiova de către ostașii nemți, care l-au așezat lângă camaradul său, Iuliu Roșca.

Acesta, grav rănit, a fost întrebat de către Filitti ce l-a determinat să se ofere voluntar pentru această misiune, care până la urmă, îi va fi fatală. Răspunsul lui Roșca este uluitor: „Era atât de frumos, domnule căpitan!”. A murit peste trei zile.

Ulterior, în 1933, Roșca era reînhumat în Cimitirul Eroilor din Ghencea.

Boier, senator, voluntar pe front: mort cu fața la dușman

Dacă istoria nu a fost, până acum, destul de interesantă, vă mai oferim un amănunt uluitor. Între cei căzuți la Robănești s-a aflat și sergentul Gheorghe Donici.

Donici (foto sus)avea 68 de ani și se oferise voluntar să participe la război, după ce luptase deja în Războiul pentru Independența Țării (1877 – 1878).

Mai mult, el ales Regimentul 9 Roșiori, pentru că acolo se aflau doi nepoți de-ai săi, la Escadronul 3, unde comandant era căpitanul Alexandru Filitti.

Gheorghe Donici nu era, însă, un țăran oarecare. Donici era boier moldovean și făcuse politică la nivel înalt: eroul băcăuan fusese ales deputat, apoi senator pe listele Partidului Conservator.

Acesta putea, precum alți politicieni sau oameni înstăriți ai zilelor noastre, să aleagă liniștea și siguranța, dar a ales să lupte pentru țara lui.

Sergentul Gheorghe Donici nu doar că s-a oferit voluntar pentru război, dar a participat, umăr la umăr cu ceilalți, la șarja de la Robănești.

Mărturiile spune că Donici și-a mânat calul lângă Filitti: „Ce ordine aveți pentru mine, domnule căpitan?”

Filitti i-a răspuns cu o altă întrebare: „Domnule sergent, mergeți în șarjă alături de mine?”

Bătrânul boier a spus scurt: „Sunt gata! Vă mulțumesc!”

Moartea sa a fost marcată astfel de Statul Major al Armatei Române:

„Sergentul voluntar de război Donici Gheorghe din Regimentul 9 Roșiori a murit [cu] moarte de Erou. Deși în vârstă de 68 de ani, a cerut cu insistență, la începutul ostilităților, să fie primit în rândurile luptătorilor. În ziua de 10 noiembrie 1916 escadronul din care făcea parte a pornit la atacul artileriei inamice ce ocupa o poziție lângă Robănești.

Sergentul Donici a șarjat cu avânt și a murit ca un adevărat viteaz cu fața la dușman.

Dat la Marele Cartier General, astăzi 5 aprilie 1917”.

Șarja de la Prunaru

Această bătălie nu a fost, însă, singulară. Peste câteva zile, pe teritoriul actualului județ Teleorman, avea loc șarja de la Prunaru.

Atunci, două sute de călăreți ai Regimentului 2 Roșiori au atacat mitralierele germane, căzând sub gloanțele ocupantului.

„De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul, ascuns cu zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”, scria Constantin Kirițescu în cartea sa „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919″, vol. I.

În veci, pomenirea lor!

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE