joi, septembrie 21, 2023
ACTUALITATEAlternativă la Untold. Mii de tineri prezenți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de...

Alternativă la Untold. Mii de tineri prezenți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Timișoara

Mii de tineri au participat, joi și vineri, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023 de la Timișoara.

Deschiderea oficială ITO 2023 a avut loc, joi, 31 august, în timp ce vineri, 1 septembrie,  Sala Sporturilor „Constantin Jude” din municipiul Timișoara a găzduit primele două sesiuni de conferințe pe teme istorice, culturale și duhovnicești susținute de personalități de seamă din lumea academică și din cea bisericească.

La aceste conferințe au participat peste 3.500 de tineri, de notează Ziarul Lumina.

Pentru început, ÎPS Joachim, Mitropolit de Prousa, a transmis tinerilor ortodocși prezenți mesajul Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, care i‑a felicitat pe organizatorii acestui eveniment de anvergură și a evidențiat rolul deosebit pe care generațiile tinere îl au în viața Bisericii.

În continuare, mesajul către tineri al Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, a fost transmis de ÎPS Naum, Mitropolit de Ruse, care a spus:

„În cadrul acestei noi ediții a lăudabilei inițiative a Patriarhiei Române de a reuni tinerii din diferite țări și Biserici Ortodoxe, vedem încă o confirmare a râvnei dumneavoastră în lucrarea Evangheliei și a duhului apostolic care, printr‑o recunoaștere universală, caracterizează viața Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Inspirată este și deviza sub care se desfășoară această nouă Întâlnire a Tineretului Ortodox: «Voi sunteți prietenii Mei» (Ioan 15, 14). Aceste cuvinte sunt o chintesență a întregii Evanghelii și o mărturie puternică a iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. Acestea sunt valabile și pentru noi astăzi și, de aceea, este deosebit de important să înțelegem mesajul conținut în ele, trăind cu conștiința că suntem prietenii Domnului și că nu există o modalitate mai bună de a întrezări sensul acestei prietenii divino‑umane decât să învățăm mai întâi să fim prieteni unii cu alții, împărtășind durerile și bucuriile fiecăruia”.

Prima conferință din cadrul ITO Timișoara 2023 a fost susținută de istoricul și academicianul Ioan‑Aurel Pop, președintele celui mai însemnat for cultural și științific al țării noastre, care a rostit prelegerea intitulată „Poporul român, depozitar al Occidentului Latin și al Orientului Bizantin”. Președintele Academiei Române le‑a oferit celor prezenți o bogată lecție de istorie, plecând de la faptul că „mai puțină lume știe, în străinătate, că românii sunt singurul popor romanic izolat de masa romanității și singurul popor romanic ortodox.

Revenind la cuvintele care formează tema acestei ediții a ITO, părintele prof. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu a susținut în continuare prelegerea intitulată „«Voi sunteți prietenii Mei». Hristos – Prietenul Cel bun al tinerilor”. Prima sesiune de conferințe s‑a încheiat cu prelegerea „Intimitate și străvedere în Dumnezeiasca Liturghie”, susținută de Petre Guran, cercetător la Institutul de Studii Sud‑Est Europene al Academiei Române.

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

CITEȘTE MAI MULT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

37,000FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate