marți, iulie 16, 2024
ACTUALITATEAlt om, alt duh la Patriarhia Română. Pr. Adrian Agachi: Sunt un...

Alt om, alt duh la Patriarhia Română. Pr. Adrian Agachi: Sunt un simplu comunicator, nu un purtător de cuvânt. Iar ceea ce voi comunica va fi întotdeauna ceea ce Dumnezeu ne-a spus deja

Părintele Adrian Agachi (foto) este noul responsabil cu presa sau comunicator al Patriarhiei Române, după cum a anunțat agenția Basilica, acum câteva zile.

Dacă Vasile Bănescu avea grijă să sublinieze că este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Agachi a anunțat, cu modestie, că este doar un „simplu comunicator”.

„Doresc să mulțumesc public tuturor celor care mi-au transmis mesaje de felicitare și încurajare în ultimele zile.

Sunt recunoscător întregii mele familii pentru suportul emoțional, prietenilor pentru sfaturile oferite, slujitorilor Bisericii și îndrumătorilor pentru tot ceea ce m-au învățat.

Dar mai presus de toate trebuie să mulțumesc Lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților pentru călăuzirea și purtarea de grijă pe care am simțit-o permanent în bucurii și încercări, în tot ceea ce alcătuiește viața omului pe acest pământ.

Am de transmis un singur mesaj: sunt aici pentru a sluji Adevărul. Iar Adevărul este Mântuitorul Iisus Hristos. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură. Scrierile Sfinților Părinți. Slujbele liturgice. Toate acestea au fost întotdeauna inima mărturisirii ortodoxe, Viața de dincolo de veci descoperită nouă.
Sunt un simplu comunicator, nu un purtător de cuvânt.

Iar ceea ce voi comunica va fi întotdeauna ceea ce Dumnezeu ne-a spus deja.
Pentru Biserica Ortodoxă nu există alt cuvânt de mărturisit lumii în afara Cuvântului lui Dumnezeu.
Nici pentru mine”, a transmis părintele Agachi.

Vasile Bănescu, demis pas cu pas

Vasile Bănescu fusese lăsat, de facto, fără atribuții încă din februarie, după o decizie a Sfântului Sinod.

Chiar și așa, domnia sa continua să susțină că este „purtător de cuvânt al Patriarhiei Române”, deși după momentul februarie, acesta nu a mai semnat practic, nicio comunicare.

În martie, Consiliul Național Bisericesc l-a numit pe părintele Agachi drept consilier la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Prof. univ. Paul Aligică a comentat astfel, numirile de-atunci, anticipând schimbarea definitivă a lui Vasile Bănescu: „O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost făcute noi numiri de consilieri patriarhali. O simplă privire asupra a doar două dintre aceste numiri, vorbește pagini întregi despre modul în care BOR încearcă să dea un răspuns instituțional la o serie de vulnerabilități care au generat disfuncționalități majore și tulburare în BOR în ultimii ani”.

O scurtă biografie a părintelui Agachi, aici.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. nu poate fi decat acelasi duh, dar cu alte vorbe, mai mieroase. Probabil e mai periculos decat banescu. De ce ar avea Patriarhia nevoie de purtator de cuvant? Nu avem Patriarh?

  2. „Comunicator” cu studii-n Apus. Dar la ce m-aștept cînd, azi, mai toți arhiereii au fost instruiți la protestanți, papistași și anglicani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE