După peste patru zile de numărat voturi, FoxNews anunță că Joe Biden va fi noul președinte al Statelor Unite, acumulând 273 de electori prin victoria proiectată în Statele Nevada și Pennsylvania.
„America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră țară. Ne așteaptă o muncă grea, dar vă promit: voi fi președintele tuturor americanilor – fie că ați votat pentru mine, fie că nu. Voi păstra încrederea pe care v-ați pus-o în mine”, a scris fostul vicepreședinte american pe contul său de Twitter.
În replică, Donald Trump avertizează că scrutinul este departe de a se fi încheiat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media
„Faptul simplu este că aceste alegeri sunt departe de a fi încheiate. Joe Biden nu a fost certificat drept câștigător în vreun stat, darămite în vreunul dintre statele mult contestate și care se îndreaptă spre renumărări obligatorii sau în statele unde echipa noastră a contestat în mod valid și legitim și care pot determina învingătorul final”, a spus Președintele.
„Începând de luni, echipa noastră va începe bătălia legală pentru a se asigura că legile electorale sunt respectate în întregime și câștigătorul de drept va fi înscăunat”, a continuat Trump.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media
Președintele a pornit o serie de bătălii legale față de numărarea voturilor în statele cheie, Pennsylvania, Georgia, Michigan și Nevada, acolo unde Trump a condus în clasament pentru foarte mult timp.