Pe 5 noiembrie au început, oficial, alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Nu știu pe cine va câștiga, dar știu pe cine susține statul român: este vorba despre candidatul progresist. Azi, numele lui este Kamala Harris.
Ieri, a fost Joe Biden. Cine va fi mâine, nu contează. Statul român – și când zic asta, mă refer la cei care au putere în acest stat, nu neapărat conducătorii săi formali, tot pe progresiști îi va susține, chiar dacă azi câștigă Trump.
Motivul pentru care statul român (stabilimentul, puterea reală) face asta este simplu: așa-zisele elite românești consideră că statul român este o creație a progresismului.
Iar acest „progresism”, prin exponenții vremii, ne-a dat acceptul să existăm cu o singură condiție: să fim o stavilă anti-Rusia la Dunăre.
Aceasta este explicația pentru care o să vedeți mereu, repetată mantra, cu „dușmanul nostru natural este Rusia”. Între timp, dintr-o condiție care a fost „înghițită” de elitele noastre – că deh, scopul scuză mijloacele” – s-a ajuns la un fel de axiomă, de dogmă care nu poate fi contestată.
Aceasta este explicația pentru celebra afirmație a lui Mircea Eliade: „Popor de frontieră, luptam și muream pentru toți. Muream, mai ales, plătind miopia și neghiobia altora”.
De altfel, chestia asta a fost afirmată explicit și fără ocolișuri de un anti-rus faimos: dl. Armand Goșu.
Să ajungi, după peste 150 de ani de stat național, să-ți obligi poporul să internalizeze că singurul lui „reason d etre” este că e necesar pentru a-i proteja pe alții, este de necomentat.
Revenind.
Pentru că, la 150 de ani mai târziu, elitele românești și-au internalizat această idee, aceasta se transpune în susținerea pe care o oferă candidatului establishmentului global, în cazul nostru, doamna Harris.
Poate ați observat, în ultimii 10-15 ani, cum a apărut această idee, parcă din neant, cum că Marea Unire i se datorează președintelui american Woodrow Wilson. Ați ghicit. Tot democrat, unul dintre cei fanatici progresiști ai vremii sale.
Doar că, așa cum o arată documentele și cum a demonstrat-o, în mod excepțional, profesorul Valentin Stan, această idee n-are nicio legătură cu realitatea. Wilson nu numai că a susținut continuitatea Imperiului Austro-Ungar, dar nici nu a susținut intervenția militară a României în Basarabia.
În ceea ce privește istoria recentă, este binecunoscut faptul că administrațiile progresiste, democrate, au fost cele care au „împins” România spre NATO.
Scutul de la Deveselu, îndreptat – așa cum bine a remarcat și Teodor Baconschi – împotriva Rusiei, a fost decis în timpul administrației Obama.
După cum se vede, direcția este clară.
Putem spune, până la un moment dat, că în ciuda diferențelor ideologice dintre progresiști și conservatori, diferența nu era atât de mare. Da, Wilson era un globalist – cum am zice astăzi – și un susținător al unui guvern mondial, dar părea normal. Cel puțin formal, era creștin.
Biografii săi spun că se ruga zilnic. Sigur că orice român se putea regăsi într-un astfel de om.
Dar ce te faci, când urmașii săi de azi susțin monstruozități precum transexualismul, mutilarea copiilor, distrugerea familiei și încurajarea perversităților? Ce mai aperi?
Mai ales, când, majoritatea românilor susțin valorile promovate – cel puțin verbal – de către „inamicul natural”?
Răspunsul: establishmentul de la București apără frontiera Occidentului, indiferent dacă pentru asta folosesc români sau alte etnii aduse să colonizeze acest spațiu.
