AGONIE ȘI EXTAZ?

De câteva zile, presa scrisă și blogurile de pe Internet comentează deloc elogios recentul scandal provocat de soprana Angela Gheorghiu.

Episodul s-a petrecut la Seoul.

Invitată să joace rolul Floriei Tosca, în capodopera omonimă a lui Puccini (în imagine), soprana i-a cerut dirijorului, înainte de spectacol, să nu accepte cereri de BIS solicitate de public. De ce?

Tot mai evidenta cădere de voce a cântăreței nu-i îngăduie să repete convingător o arie minunată și foarte pretențioasă cum este VISSI D’ARTE, VISSI D’AMORE, din actul secund al operei TOSCA, scrisă de compozitor pentru vocea prodigioasă a neuitatei noastre Hariclea Darclée. Legendara soprană brăileană oferise publicului din Roma un bis fulgurant, în ianuarie 1900, la premiera mondială de la teatrul Costanzi, compozitorul fiind cu lacrimi în ochi.

Publicul coreean a primit interpretarea dată de cântăreața română Angela Gheorghiu celebrei arii citate din actul secund cu o reacție deloc convingătoare. Un glăscior stingher a rostit un BIS, evident, rămas fără răspuns. Nimic nu prevestea ce reacție urma să își asume cunoscuta soprană ca să fie, iar, în centrul atenției.

După interval, cu totul altfel au reacționat spectatorii față de interpretarea strălucitoare dată de tenorul coreean Alfred Kim splendidei arii E LUCEVAN LE STELLE, în apropiere de finalul actului III. Ovațiile prelungite l-au determinat pe dirijorul Jee Joong-bae să decidă acordarea BIS-ului solicitat de sală tenorului. Orchestra a reînceput să intoneze începutul ariei, la fel tenorul. Cum prevede libretul, aflată pe jumătate în culise în așteptarea scenei execuției iubitului ei Mario Cavaradossi, pe care ea o credea că va fi numai mimată cum îi făgăduise vicleanul Scarpia, uitând că este artista Floria Tosca, d-na Gheorghiu s-a repezit pe scenă vociferând și cerând orchestrei să se oprească, gest ce a lezat grav demnitatea dirijorului, a instrumentiștilor, a bietului tenor, precum și sensibilitatea publicului.

Toți au rămas perplecși (asemenea mojicie nu s-a mai întâmplat niciodată în vreo reprezentație de operă, deși tradiția de 450 de ani este plină de detalii diverse). În fine, dirijorul a oprit orchestra, l-a oprit pe tenor, publicul uimit s-a manifestat ostil și rumoros în raport cu gestul de mahala al cântăreței. După niște momente penibile, dirijorul a decis continuarea ultimelor cinci minute ale reprezentației.

Derapajul cântăreței nu s-a oprit. A refuzat să salute publicul laolaltă cu ceilalți interpreți, cu dirijorul și regizorul, în finalul spectacolului. Când basul-bariton Samuel Youn (interpretul lui Scarpia) a adus-o, totuși, din culise pe scenă, spectatorii, pe bună dreptate, au fluierat dezaprobator, însă doamna nevricoasă nu a înțeles că aceea este o reacție explicabilă după fapta ei stupefiantă. Normal era să încerce să-și facă iertată ieșirea insultătoare prin care tocmai compromisese seara. A ieșit în trombă, astfel că sala a huiduit-o și tumultul nu s-a oprit.

O parte din spectatori au reclamat să le fie înapoiați banii plătiți pentru bilet, fiindcă veniseră să trăiască emoții trezite de muzică și de finalul mișcător al operei, nicidecum dezgustul trezit de un grobian comportament de precupeață arțăgoasă. Este posibil să urmeze procese în urma incidentelor petrecute.

Din nou, ifosele cîntăreței aflate la asfințit de carieră au ajuns în ziare și în comentariile ce nu contenesc, fapt ce lezează, și România. De peste un deceniu, după alte ieșiri total nepotrivite ale cântăreței ce se crede diva divelor căreia trebuie să-i fie permis orice, mai multe teatre de prim ordin (cronologic vorbind, Metropolitan, Scala din Milano, Opera din Viena, Covent Garden și nu doar acestea), nu au mai dorit-o pe scena lor pe soprana născută în Adjud, care ar fi trebuit să se cizeleze până la vârsta de 59 de ani, totuși.
Am admirat-o pe Angela Gheorghiu cât timp a respectat limitele unei conduite firești.

După retragerea de pe scene a uluitoarei noastre soprane Virginia Zeani, timp de circa 15 ani, Angela Gheorghiu a fost considerată de unii specialiști și iubitori de operă drept cea mai bună interpretă a rolului Violetta Valery din capodopera verdiană TRAVIATA. Dar, progresiv, a reușit să-i irite grav pe colegii săi de breaslă, pe tot mai numeroși melomani din lume. Cum asta?
În mod repetat și absolut halucinant, solista de operă s-a dezis de fosta ei profesoară de la Conservatorul bucureștean, vestita soprană Arta Florescu (domnișoara Angela Burlacu n-a fost o studentă strălucită, deși dotată cu o voce excelentă, însă având un nivel de inteligeță precar și prea stridente deficiențe de educație).

Apoi, pretinzând că ea este unicul personaj de seamă din muzica românească, a emis susțineri denigratoare la adresa genialilor George Enescu și Ciprian Porumbescu. A avut ieșiri disprețuitoare despre neuitata Maria Tănase și despre lumea muzicală românească, în general; la fel, a creat diferende la Opera Națională bucureșteană și la Opera Națională clujeană, nu demult l-a jignit pe dirijorul cu obârșie timișoreană Cristian Măcelaru și câte altele.

Rapacitatea d-nei Gheorghiu, cele două căsnicii ratate și aventurile tot mai ridicole, megalomania, setea de protagonism cu orice preț, absența totală a gratitudinii, opțiunile politice bizare afirmate cu aplomb deplasat au transformat-o tot mai mult într-un personaj antipatic, imprevizibil și dezagreabil.

Tema nu poate fi epuizată în câteva fraze, totuși trebuie precizat ceva de însemnătate esențială. Opera lirică s-a născut la Florența, în epoca barocului deja înfloritor. Părinții celui mai complex și mai fascinat spectacol inventat de om au dorit ca fiecare compozitor de operă să scrie măcar câte o arie de mare virtuozitate în fiecare act, pentru ca iubitorii de muzica bună și de voci admirabile să ceară bis, chiar tris. Satisfacția fiind, deopotrivă, a publicului, a libretiștilor și compozitorilor, a tuturor acelora care își dau aportul la punerea în scenă: cântăreți și instrumentiști, balerini, dirijiori, scenografi, costumieri, coafori, machiori, tehnicieni de lumină și sunet, regizori…

În peste 30 de ani de carieră, d-na Gheorghiu n-a înțeles mai nimic despre arta spectacolului pe care încă îl slujește. Că zeci de mari cântăreți au dăruit publicului nenumărate BIS și TRIS, să nu fi aflat Angela Gheorghiu?

Să nu cunoască nimic despre incomparabilul Farinelli, despre miraculoșii Darclée, Caruso, Giacomo Lauri-Volpi, Renata Tebaldi, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Zenaida Pally, Pavarotti, Vladislav Piavkò, Monserrat Caballé, Ion Buzea, Leo Nucci, Elena Gaja, Jonas Kaufmann, Juan Diego Floréz, de câțiva valoroși tineri soliști de operă români care au dus și duc tradiția de a bisa în timpul spectacolelor de operă, amplificând emoțiile artistice până la extaz? Păcat!