joi, iulie 10, 2025
ACTUALITATEAeroportul „Henri Coandă” va fi modernizat

Aeroportul „Henri Coandă” va fi modernizat

Cel mai mare aeroport din ţară, „Henri Coandă”, va fi modernizat, peste 24 de milioane de euro urmând să fie investite, în următorii doi ani şi jumătate, în renovarea terminalelor de pasageri.

Astfel, pasagerii vor beneficia de un nou sistem de ventilație și climatizare. Terminalele vor avea mobiler nou. Vor fi înlocuite echipamentele de iluminat și va fi instalat un nou sistem pentru detecție și semnalizare în caz de incendiu.

Lucrările vor costa peste 24 de milioane de euro și ar urma să fie gata în doi ani și jumătate, fiind cea mai mare investiție în aeroportul „Henri Coandă” din ultimii 12 ani.

“Sunt binevenite aceste modernizări. Traficul aerian va creste foarte mult. Dacă anul trecut am avut 24 de milioane de pasageri, ne așteptăm ca în 2040, în toată România, să fie peste 40 de milioane de pasageri. Ceea ce înseamnă că în următorii zece ani toate aeroporturile trebuie să își dubleze capacitățile privind terminalele”a declarat David Ciceo preşedinte, Asociaţia Aeroporturilor din România pentru Televiziunea Română.

Numai în primele șase luni, aeroportul „Henri Coandă” a avut aproape 7,4 milioane de pasageri, iar până la finalul anului ar putea depăsi nivelul record înregistrat înainte de pandemie.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE