joi, aprilie 18, 2024
ȘTIRIAdrian Papahagi dă de pământ cu premierul Olandei, pe care-l numește „mic...

Adrian Papahagi dă de pământ cu premierul Olandei, pe care-l numește „mic fuhrer germanic”: Europa de Est trebuie să fie solidară în fața aroganței unora ca Rutte

Profesorul Adrian Papahagi intervine în discuția dintre premierul Olandei, Mark Rutte și cel al Ungariei, Viktor Orban.

Liderul Țărilor de Jos a spus că Ungaria nu are ce căuta în UE după ce a dat legea de protecție a minorilor împotriva promovării homosexualității. În replică, oficialii ungari au spus că nu se pune problema să plece din Uniune și că aceia care critică legea nu au citit-o.

În opinia filologului clujean, Mark Rutte este un „mic fuhrer germanic”, care nu are niciun drept să le impună altora care sunt valorile Europei.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Să fim înțeleși: în acest moment, cel mai mare dușman al Uniunii Europene e arogantul Mark Rutte, nu Viktor Orbán. Rutte nu are dreptul să decidă care sunt valorile după care se ghidează maghiarii, nici să definească din mers valorile obligatorii în UE. Olanda nu e mai europeană decât Ungaria, iar legitimitatea lui Rutte se oprește acolo unde a primit voturi – nu știu să fi fost votat în Ungaria.

Nici Merkel sau Macron nu au primit vreun mandat de negociere cu Rusia peste capul Europei de Est, nenorocită o jumătate de secol de vecinul euro-asiatic.
O spun cu tristețe, ca eurofil, francofil-francofon și germanofil-germanofon: aroganța acestor lideri alimentează euroscepticismul și face jocurile celor care ar vrea să vadă destrămată Uniunea Europeană.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Europa de Est nu este doar beneficiară în Uniune, ci contribuie masiv la bunăstarea olandezilor, francezilor sau germanilor, care își produc și își desfac aici cantități imense de mărfuri, și care beneficiază masiv de forța de muncă est-europeană.

Europa de Est trebuie să fie solidară în fața aroganței unora ca Rutte. Nu am scăpat de comunism ca să dăm de mici führeri germanici care știu mai bine decât noi care sunt valorile Europei”, a declarat Papahagi.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

Reamintim că vineri, președintele Franței Emmanuel Macron a declarat că trebuie dusă o „bătălie culturală, civilizațională” cu țările din Est ale căror valori nu includ și homosexualitatea.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

6 COMENTARII

  1. Măi Mark Rutte ! noi nu vă vrem, voi nu ne vreți ! Dacă UE nu revine la ceea ce a fost la început când a fost înființată CA PIAȚĂ ȘI NU CA GUVERN EUROPEAN,atunci desființați-o. Noi oricum nu vă vrem !!

  2. Așa, băieți, așa! Încă de două-trei ori dacă le-o mai întoarcem că de fapt ei sunt adevărații fasciști/naziști și învingem! Acuși îi vezi că își dau arama pe față și încep să surpe dominația băncilor și a cămătăriei legale, opresc împrumuturile și datoriile externe, tind spre autarhie, luptă cu (neo)marxismul de pe întreg continentul, ard și ei cărțile cu teorii de gen și deviații sexuale și mai stăvilesc din globalismul ăsta galopant.

    Nici vorbă să ne gândim măcar să părăsim corabia asta care ține morțiș să se scufunde, că doar din Vest vine pomana pentru care ne compromitem. Să-i tot dăm neoconservatoricește înainte cu democrația, europenizarea și alte blablauri ca să le putem freca în continuare WCurile și să le fim piață de desfacere pentru firimituri.
    Mai bine stăm așa și vorbim vorbe și dezbatem lucruri clare la infinit, că sigur-sigur le vine ăstora mintea la cap. Doar să le mai explicam nițel cum de fapt ei sunt adevărații intoleranți și să le mai facem încă o concesie ca să vadă că noi suntem mai toleranți ca ei. Pe urmă sigur o să fie bine! Si-gur!

  3. Olanda nu este a cea mică monarhie care , în urmă cu câţiva ani, spunea că e cazul (ei!) să renunţe la drepturile omului , printre care şi pensiile????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE