Costurile pentru posesorii de mașini electrice par să crească pe zi ce trece. Pe lângă taxa specială pe care autoritățile o pregătesc pentru a compensa lipsa accizelor, acum apar din ce în ce mai multe stații electrice contra cost.
Astfel, Primăria Bistrița a amplasat recent 15 noi stații de încărcare pentru mașinile electrice care vor funcționa contra cost. Vestea a redeschis discuția costurilor de încărcare pentru mașinile electrice, în contextul în care, deși fenomenul era în fașă în România, majoritatea stațiilor funcționau gratuit până recent.
„Lucrăm la un regulament pentru că trebuie clarificate anumite aspecte: cum se plătește, cine încasează banii. Sunt elemente care trebuie clarificate foarte repede”, a declarat primarul bistrițean Ioan Turc (PNL), potrivit bistriteanul.ro, citat de știripesurse.
De altfel, în ultimii ani, în tot mai multe județe au apărut stații deținute de companii private care au perceput costuri per kW încărcat.
În Cluj , spre exemplu, începând de la 1 ianuarie 2024, Serviciul de Parcăria propus un tarif care să se perceapă la aceste stații publice de încărcare și anume 1,04 lei pe KW, tarif fără TVA, adică 1,24 lei pe KW cu TVA.
Atât schimbarea politicii publice din Cluj-Napoca, unde de 5 ani încoace, proprietarii de mașini electrice puteau să își încarce gratuit vehiculele la stațiile publice, achitând doar contravaloarea ocupării locului de parcare aferent respectivelor stații, cât și noile tarife de încărcare au făcut obiectul hotărârilor luate de Consiliul Local.
Potrivit unei actualizări a prețurilor pentru fiecare rețea de încărcare realizat de EVmarket.ro pentru anul 2024, în România, infrastructura pentru încărcarea vehiculelor electrice este încă în dezvoltare comparativ cu țările din Europa de Vest, dar există aproximativ 1.700 de puncte de încărcare accesibile, mai ales în parcările centrelor comerciale mari precum Carrefour, Kaufland, Lidl, Mega Image, Ikea și la anumite benzinării (Mol, Rompetrol, OMV, Petrom, LukOil).
Tarifele de încărcare variază destul de mult între diferiți furnizori și locații. De exemplu, rețeaua EVConnect taxează între 1,89 lei/kWh și 2,32 lei/kWh, în timp ce stațiile Tesla, deschise și pentru mașinile non-Tesla, au un tarif standard de 2,5 lei/kWh, dar pot ajunge și la 2 lei/kWh sau mai mult în anumite orașe.
Stațiile de la Dedeman și IKEA sunt, de asemenea, accesibile, dar cu tarife care reflectă costurile energetice variabile, în timp ce stațiile Renovatio oferă prețuri competitive pentru încărcare, arată sursa citată.
sa le puna panouri fotovoltaice!
(la sateliti le spune “panouri solare”)