Premierul Florin Cîţu a declarat luni, 30 august, că autorităţile nu vor institui noi restricții, în contextul creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19. „Vreau să iau experiența de anul trecut şi să o combinăm cu ceea ce avem astăzi – avem vaccin”, a spus șeful guvernului.
„Niciodată”, a fost replica lui Florin Cîţu, atunci când a fost întrebat dacă se pune problema introducerii de noi restricții, în contextul creșterii numărului de noi cazuri de COVID-19.
El spune că România a trecut în 2020 prin pandemie fără să existe vaccinul împotriva Covid-19.
„Am trecut prin pandemie anul trecut fără vaccin. Şi totuşi am avut… mersul la mall a fost deschis, deşi au fost închise foarte multe dintre magazine. Vreau să iau experienţa de anul trecut şi să o combinăm cu ceea ce avem astăzi – avem vaccin, avem o soluţie şi vom vedea care sunt cele mai bune variante. Dar acel certificat nu este o restricţie”, a spus premierul, potrivit Mediafax.
Declarația vine în contextul în care Florin Cîțu se află în campanie electorală pentru președinția PNL.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 699 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 11 pacienţi au murit. 280 de persoane sunt internate la ATI, informează ziare.com.
Dupa 25 septembrie ,apocalipsa.Rezolvati-va treburile si problemele cat mai aveti timp