joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATEAcuzații dure împotriva Ligiei Deca: Un politician perfect, de un sadism feroce,...

Acuzații dure împotriva Ligiei Deca: Un politician perfect, de un sadism feroce, conduce astăzi destinele copiilor și activitatea profesorilor. Câtă ticăloșie poate încăpea în jilțul de la Ministerul Educației?

Ministrul Educației, Ligia Deca, este caracterizată în mod dur către Raluca Pantazi, șefa siteului EduPedu.ro, într-un editorial publicat miercuri, 18 decembrie.

Pornind de la faptul că Ligia Deca a mințit în privința transparenței cu privire la noile legi ale educației, jurnalista șterge pe jos cu titularul de la ministerul educației. Din punctul de vedere al Ralucăi Pantazi, „Lașitatea și minciuna conduc astăzi Ministerul Educației, prin mâinile unuia dintre cei mai tineri miniștri din istoria sa”.

Iată editorialul integral:

„Lașitatea și minciuna conduc astăzi Ministerul Educației, prin mâinile unuia dintre cei mai tineri miniștri din istoria sa. Ligia Deca a anunțat sec că nu va arăta societății, pentru a dezbate, Legile educației pe care i le-a pregătit, după ce cu o lună înainte promisese transparență pe exact aceleași legi. Astăzi, ele sunt transformate în Legile secrete ale Educației, destinate ochilor oamenilor politici cu interese financiare în educație; vor fi fi puse „în transparență” pentru mare public care va trebui să își modifice viața în funcție de aceste legi abia în momentul în care Guvernul Ciucă le va trimite pe circuitul intern de avizare, spune Deca, însă fără nicio posibilitate de modificare. După ce a abdicat în fața propriului Guvern și a acceptat fără nicio negociere cel mai mic buget pentru ministerul educației din istoria recentă, de 2,1% din PIB, Ligia Deca abdică pentru a doua oară de la obiectivele pe care ea însăși le-a anunțat: transparența promisă pe legi la începutul mandatului s-a evaporat în patru luni cât a stat la conducerea ministerului.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Un politician perfect, de un sadism feroce, conduce astăzi destinele copiilor și activitatea profesorilor. Câtă ticăloșie poate încăpea în jilțul de la Ministerul Educației, încât presupusul „capo di tutti capi” din învățământ să lase Legile educației la decizia exclusivă a unui Guvern condus de un premier acuzat de plagiat, cu un alt plagiator constatat de propria universitate coleg de executiv? Iată pe cine au desemnat partidele de la guvernare să analizeze și să modifice Legile Deca, ținute la secret de Ligia Deca față de marele public: Sorin Cîmpeanu, Monica Anisie și Marilen Pirtea din partea PNL, Mihnea Costoiu, Vasile Dîncu, Natalia Intotero, Florian Lixandru și Aura Danielescu de la PSD, potrivit surselor Edupedu.ro.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

După ce vor fi adoptate de Guvern, cu termen 15 februarie, Legile Deca vor fi transmise în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil, cu termen 15 martie pentru aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ, potrivit surselor noastre.

De remarcat asemănarea izbitoare cu modul de lucru în cazul Legilor securității naționale, ținute la secret tot de oameni din jurul președintelui Klaus Iohannis, apărate de servicii, cu prevederi scandaloase relatate pe larg de G4Media.ro, neasumate de nimeni și cu un refuz insistent al autorităților de a fi lansate în dezbatere publică, înainte de a ajunge în Parlament. Traseu la indigo cu ceea ce vedem că se petrece cu Legile secrete ale Educației Deca, promise a fi cunoscute de public abia când în Guvern vor fi trimise pe circuitul de avizare și apoi în Parlament. Detalii aici

Nu sunt acțiunile acestea compatibile cu firea Ligiei Deca? Demisia este întotdeauna la îndemână, atunci când compromisurile sunt peste valorile tale. Am văzut că demisia nu a fost o soluție pentru Ligia Deca atunci când a negociat în propriul guvern bugetul educației. Este de acord însă noua ministră ca propriii copii să parcurgă educația pe care politicienii pe care ea îi consultă o creionează astăzi? Sau ticăloșia și setea de putere vor merge într-atât de departe încât pentru copiii celor din conducerea educației soluția va fi școala particulară, pe care în treacăt fie spus falimentul școlii de stat o îmbogățește pas cu pas?

  • În decembrie 2022, Ligia Deca anunța că Legile învățământului preuniversitar și universitar “vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică și integrare a feedbackului venit, la începutul anului viitor, după perioada de vacanță.”
  • Vacanța s-a terminat, la fel și promisiunea Ligiei Deca. În urmă cu 2 zile, aceasta anunța că s-a răzgândit: „Aceste texte au intrat, aşa cum spuneaţi în deschidere, într-o consultare, într-un proces de consultare în cadrul partidelor din coaliţie, urmând ca după ce această discuţie este finalizată, ele să poată intra în Guvern în avizarea interministerială, de care beneficiază orice proiect legislativ care este transmis de la Guvern către Parlament. Deci în momentul în care ele vor intra în acest proces de avizare interministerială, pentru a fi apoi aprobate de către Guvern, ele vor fi făcute şi publice”, a spus Deca la Radio România Actualități.
  • Părinții, profesorii, elevii, specialiștii din educație vor lua, așadar, act de legile Deca în forma lor finală, fără nicio putere de modificare a lor, când Executivul le trimite pe circuitul de aprobare. Infinit mai generoasă este, însă, ministrul Ligia Deca cu politicienii din arcul guvernamental și cu parlamentarii, la a căror părere ține într-atât încât va fi singura care modifică Legile realizate în mandatul Deca.

Opacitatea ministrului Educației care s-a transformat zilele acestea în gardianul Legilor secrete ale Educației a fost vizibilă din primele zile de mandat, dar s-a „rafinat” până la încălcarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Ministrul căruia astăzi societatea îi cere să transparentizeze Legile după care vor învăța toți copiii din această țară refuză de 2 luni să răspundă la următoarea solicitare trimisă oficial de Edupedu.ro: “Cine sunt persoanele consultate în vederea elaborării variantei finale a Legilor educației, de la preluarea mandatului de ministru de către doamna Ligia Deca?

Primită de Ministerul Educației, solicitarea Edupedu.ro nu a primit răspuns nici astăzi.
Amintim că Ligia Deca anunța la începutul mandatului o comunicare profesională cu presa, cu purtător de cuvânt expert în etică universitară. Tânăra ministră Ligia Deca, profilată public ca expert educat în străinătate, cu echipă tânără și profesionistă, cu purtător de cuvânt educat el însuși în străinătate, a reușit în 4 luni de când conduce ministerul să impună o omerta care amintește de „famigliile” care patronau altădată toate domeniile cu resurse financiare care puteau fi căpușate.

Legile educației, adică strategia capitală a oricărui stat care vrea să nu moară, cele mai importante ițe care construiesc viața socială și intelectuală a țării, sunt ținute la secret de ministrul Ligia Deca, la aproape 4 luni de la preluarea mandatului de ministru al Educației de la Sorin Cîmpeanu, liberalul acuzat el însuși că a conceput proiectele educației la masă cu companiile și ONG-urile cu interese financiare directe în educație. În scurt timp de la schimbarea șefiei, vedem la vîrful educației aceeași sete de putere, același compromis acceptat cu scopul de-a sta cât mai mult pe fotoliul de ministru, poziție trambulină pentru viitoare funcții înalte. Ce a schimbat Deca este doar garnitura cu care negociază: alte ONG-uri și mulți oameni politici, guvernanți și parlamentari, toți cu propriile agende de influență.

Greu de imaginat la finalul anului trecut ceea ce vedem zilele astea de la Ministerul Educației: niciun proiect asumat transparent al Legii educației, doar documente trimise spre dezbatere, paradoxal, exclusiv la partide, în spatele ușilor închise publicului care se vede în poziția de a aștepta să vadă ce-l pune noul ministru al educației să facă. Ce respect și profesionism pot aștepta părinții de la școala românească în epoca Deca, când profesorii, cel mai important resort de schimbare și profesionalizare a unei țări, sunt tratați cu cel mai mare dispreț de propriul ministru, care le întoarce spatele? La ce deschidere, la ce bucurie de revedere putem spera între părinți și profesori, când cea care scrie legile după care va funcționa școala românească, viața tuturor copiilor, părinților și profesorilor, își ascunde ca un Gollum prețioasa creație chiar de cei care ar trebui să pună în practică schimbarea?

Ministru în vârstă de 40 de ani care a preluat funcția direct din poziția de consilier prezidențial, cu un doctorat făcut la Universitatea din Luxemburg și cu unicul succes profesional relevant din CV de a fi organizat impecabil coordonarea Secretariatului Procesului Bologna în 2010-2012, Ligia Deca activează și astăzi ca un veritabil secretar: capabilă să aducă la aceeași masă echipe „profesioniste” ale căror nume nu le află nimeni, perfectă în a organiza mese de negocieri, în a realiza procese verbale și a împacheta apoi proiecte care nu poartă niciunde numele său. Să ne readucem aminte de precedentul România educată, proiect prezidențial care după 8 ani de la anunțare a fost publicat de președintele Klaus Iohannis fără niciun autor. În ambele mandate de președinte, Iohannis a avut-o consilieră pe educație pe aceeași Ligia Deca, ce a organizat ani de dezbateri pentru a construi la final un proiect pe care nu și l-a asumat oficial, un document a cărei ambiguitate a fost criticată îndelung și care nu trădează nicăieri părerea propriului coordonator. La indigo cu ce vedem astăzi de la Ministerul Educației.

Nicio literă din ceea ce a scris Ligia Deca în legile educației nu a fost făcut public oficial și asumat, asta pornind de la prezumția că noul ministru ar fi scris ceva din propriile cercetări, analize și concluzii, la finalul atâtor ani de dezbateri în jurul România educată.

Potrivit surselor Edupedu.ro, planul Executivului Ciucă este ca Legile Deca aflate pe masa Guvernului să fie golite de prevederile care au generat cele mai mari critici în mandatul lui Sorin Cîmpeanu, dar să fie “reumplute” de interesele politicienilor în momentul în care legea ajunge în Parlament la dezbateri pentru a fi aprobată ca Lege. În Parlament, dețin majoritatea exact partidele care formează astăzi Guvernul (PNL, PSD și UDMR). Este și unul dintre motivele pentru care premierul Ciucă a respins propunerea înaintată în urmă cu o săptămână de Kelemen Hunor, liderul UDMR, de a aproba Legile educației prin asumarea răspunderii de către Executiv, spun sursele noastre”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

6 COMENTARII

  1. Dezbaterile altor legi au fost pierdere de vreme și mare supărarare pentru oamenii ce nu știu cu ce se mănâncă statul și o altă ducere de nas din patea celor din urmă.
    Școala gratuită și obligatorie n-a avut niciodată altă menire decît spălarea creierelor copiilor. Desigur la încept a fost cu perdea, asemănător cu ce-au fost tembeliziunile la început; își cumpărau oamenii teveuri în anii 1960 cu asemenea porcării de programe? Fără doar și poate, nu!
    Printre altele școala îi dezvață pe copii limba română. Mircea Cărtărescu spune despre manulul de limba română că „e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte”.

    • ” Liceu Liceu, – cimitir. Al tinereţii mele.”
      -d-aia a fost invitat Socrate sa se sinucida:
      propunea internarea copiilor in “licee”
      fara contact cu familia,in grija Statului; a fost condamnat pentru “coruperea tinerilor”;
      d-aia unii sau altii sint cu Socrate,Aristotel,Platon si restu in gura:
      e doar un cuvint de cod
      (“numele blestematului”).

      sau poate prefferati Plesu,Liiceanu,Patavievici si restu…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE