Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a decedat în cursul zilei la Balmoral, Scoția, în vârstă de 96 de ani, a anunțat Casa Regală.
Regina a domnit din 1952, fiind monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii. Odată cu decesul său, prințul Charles va conduce regatul și va deveni noul Rege.
„Regina a murit în pace la Balmoral în această după-amiază. Regele și Regina Consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra, mâine”, a sunat o declarație a Casei Regale.
Copiii Reginei călătoriseră la Balmoral, lângă Aberdeen, după ce Monarhul fusese pus sub supraveghere medicală.
În cadrul Monarhiei, Regina a supervizat trecerea la Imperiu la Commonwealth, a fost martorul Războiului Rece, a intrării și a apoi a ieșirii Marii Britanii din UE.
În cursul domniei sale, a supervizat 15 premieri, începând cu Winston Churchill. Interesant este că Churchill s-a născut în 1874, iar Liz Truss, ultimul premier, s-a născut un secol mai târziu, în 1975.
Ea s-a născut pe 21 aprilie 1926, în Mayfair, Londra.
În timpul domniei sale, Regina Elizabeta l-a invitat la Londra pe președintele României Nicolae Ceaușescu. Cuplul prezidențial român a vizitat Marea Britanie între 13-16 iunie 1978.
Ceaușescu a fost primul șef de stat socialist care a vizitat Curtea Britanică.Regina l-a plimbat pe Ceaușescu cu caleașca prin Londra și i-a oferit al III-ea cel mai prestigios ordin britanic – “Ordinul jartierei“.
Prințul Charles devine noul Rege al Angliei.
A murit Gorbaciov…, a murit regina… Cine urmează? (Iliescu, mai stai mult?)
charles….regina…frigider….epstein.