ACTUALITATEA murit Marcel Petrișor, scriitor și mărturisitor al închisorilor comuniste

A murit Marcel Petrișor, scriitor și mărturisitor al închisorilor comuniste

Marți, 12 octombrie, a trecut la cele veșnice scriitorul Marcel Petrișor. În vârstă de 91 de ani, Marcel Petrișor s-a născut pe 13 aprilie 1930 în localitatea Ocişor din judeţul Hunedoara, într-o familie de învățători.

După studiile liceale efectuate la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la „Filosofie”, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul poetului Aron Cotruş, pe care noul regim îl socotea „duşman al poporului”). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, Marcel Petrişor este târât prin mai multe închisori şi centre de detenţie: Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud, scrie site-ul www.crestinortodox.ro.

În 1956 are parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care este arestat, din nou, sub acuzaţia de a fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, Marcel Petrişor a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou periplu al groazei – Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află în volumele de memorii, unde autorul „s-a ascuns” iniţial sub numele personajului Mircea Petre).

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

După ieşirea definitivă din închisoare, Marcel Petrişor va urma „Literele” (specializarea franceză-spaniolă) la Bucureşti, unde se va şi stabili. În 1970, renunţând la un post universitar la Iaşi – ce i se cuvenea prin repartiţie, conform mediei de absolvire -, rămâne profesor de liceu în Capitală la „Iulia Hasdeu” (unde a ţinut ani de-a rândul şi un minunat cenaclu literar), apoi la „Spiru Haret”, de unde s-a pensionat.

Publică mai ales în „România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Cronica”, „Contemporanul”, „Transilvania”, „Revista de filosofie”, dar şi în „Voprosî filosofii” (URSS) şi „Revue d’Esthetique” (Franţa).

A scris proză – „Serile-n sat la Ocişor” (povestiri), 1968; „Măreasa”, 1975; „Crişan”, 1977, toate la Ed. Albatros; un jurnal de călătorie în Extremul Orient – „Călătorie spre Soare-Răsare”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1976; patru volume de eseuri pe teme de estetică, literatură şi istoria artei – „Curente estetice contemporane”, Ed. Univers, Bucureşti, 1972; „La Rochefoucauld. Aventura orgoliului”, Ed. Albatros (Col. „Contemporanul nostru”), Bucureşti, 1973; „Grünewald”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972 (ed. a II-a: 1985).; „Vitralii” (eseuri), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1978.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Alte volume publicate: „Temeri” (roman), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985 (reed. 2016); „Căruţa cu scânduri” (roman), Ed. Eminescu, 1990; „Fortul 13. Convorbiri din detenţie”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991; „Secretul Fortului 13. Reeducări şi execuţii”, Ed. Timpul, Iaşi, 1995; „N. V. Gogol şi paradoxurile literaturii moderne”, Institutul European (Col. „Eseuri de ieri şi de azi”), Iaşi, 1996; „La capăt de drum”, Institutul European, Iaşi, 1997; „Drumuri întortocheate. Jurnal de călătorie în Asia, Europa şi America de Nord”, Ed. Junimea, Iaşi, 2001; „Cei din Aciua” (roman), Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2004; „Strigoii Ocişorului. Povestiri”, Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2005; „Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi”, Ed. Vremea, 2009; „Cumplite încercări, Doamne! Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”, Ed. Christiana, Bucureşti, 2011 (reed. 2017); „Quelque part a l’Est”, Ed. Opera Magna, Iaşi, 2011; „Păţanii vrute şi nevrute”, Ed. Christiana, Bucureşti, 2015; „Cumplite încercări, Doamne! Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului”, Ed. Manuscris, Piteşti, 2017.

A tradus din Jean-Paul Sartre, Galienne şi Pierre Francastel, Jean Coue, Rene Berger, J. Baltrusaitis, Ciabua Amiredjibi, etc. şi a scris diverse prefaţe la volume traduse chiar de el sau de alţii, precum „Antologia poeziei gruzine” (1974), „Romanţa samovarului” (proză umoristică sovietică, 1976), „Drama antică, drama modernă” de E. Faguet (1971) sau „Memorii” de Adele de Boigne (1982). A colaborat la volumul „Scriitori francezi. Mic dicţionar” (1978).

Din 1991, a fost redactor al revistei „Puncte cardinale” din Sibiu. A fost deţinut politic între 1952 şi 1964. Membru al Uniunii Scriitorilor şi lider Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. Preşedinte al Senatului Asociaţiei „Rost” (pe care a susţinut-o încă de la înfiinţare, alături de marele său prieten de o viaţă, regretatul părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

3 COMENTARII

  1. Dumnezeu să-l odihneasca în cetele Sfintilor marturisitori si mucenici şi să se roage ptr poporul asta napastuit, dezbinat si ignorant! Domnul cheamă la El aceste suflete curate „lamurite” precum aurul in temnitele comuniste! Aspazia Otel-Petrescu, Tache Rodas, Marin Răducă, Marcel Petrisor…

  2. Of, Doamne! Dumnezeu să-l odihnească pe acest Om de mare valoare alături de soția lui, Dana Petrișor, pe care am avut onoarea și fericirea să o cunosc personal și acum pot să depun mărturie că era o Doamnă și un Om de o calitate rarisimă, care va rămâne pentru mine un exemplu de neatins. Îmi lipsește enorm. Ei doi nu s-au întâlnit întâmplător, se potriveau și se completau foarte bine. Sper că Dumnezeu îi va reuni acolo, în Ceruri! Aici și-au făcut datoria cu prisosință, lăsând în urmă o lecție de bunătate, demnitate și umanism la care rămâne să meditez mereu și mereu.

  3. Cu Sfinti Si Dreptii Tai, Doamne, odihneste pe robul Tau Marcel in locuri luminoase, cu verdeata, de odihna, de unde a fugit toata intristarea, suferinta, necazul, boala, tortura, moartea, minciuna, nedreptatea, crima, viclenia, inselaciunea, unde nu e durere nici intristare, nici suspin, ci pace, veselie, fericire si bucurie in Sfanta Treime Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...