Liderul naționalist Călin Georgescu a scăpat vineri de controlul judiciar. El era sub această măsură în dosarul în care e acuzat de propagandă legionară de pe 26 februarie 2025.
După 402 zile, instanța a decis eliminarea acestei măsuri pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024.
Antrerior, Judecătoria Sectorului 1 a hotărât prelungirea acestei măsuri preventive în cauza în care Georgescu este judecat pentru propagandă legionară. Pe 17 martie, Călin Georgescu a obținut o amânare a procesului și a cerut în enumărate rânduri amânarea cauzei, contestând actele întocmite de Parchetul General.
Trimiterea sa în judecată a avut loc pe 2 iulie 2025. El a fost acuzat că a promovat în spațiul public cultul unor persoane responsabile de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și idei sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată, prin cinci acte materiale.
În paralel, Georgescu este judecat și într-un alt dosar, de complicitate la tentativă de lovitură de stat.






















