joi, iunie 13, 2024
ACTUALITATEA fost lansată licitaţia pentru execuția primului pod cu 4 benzi între...

A fost lansată licitaţia pentru execuția primului pod cu 4 benzi între România și Republica Moldova care va face parte din Autostrada Unirii (A8)

Contractul pentru proiectarea și execuția Podului peste Prut de la Ungheni, la frontiera cu Republica Moldova, a fost publicat în SEAP, investiția fiind estimată la o valoare cuprinsă între 156 și 162 milioane lei. Podul peste Prut de la Ungheni (jud. Iași) va fi primul cu patru benzi între România și Republica Moldova, iar durata contractului este de 84 de luni (6 luni proiectare, 18 execuție și 60 de luni garanție). În prezent, la Ungheni frontiera se trece feroviar, nu și rutier. Podul de la Ungheni face parte din proiectul „Autostrăzii Unirii” A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, șosea care ar trebui să fie terminată în 2030, însă licitații pentru execuție sunt lansate doar pentru „capetele” din PNRR, adică 60 de kilometri din cei peste 300 de kilometri.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar la sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară  „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila- apărare”.

Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:

– 261,20 m lungime pod nou peste Prut
– 2 benzi pe sens + trotuare
– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
– 8 m lățime parte carosabilă
– 1 km lungime traseu
– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane.”

Ofertele pot fi depuse până la data de 13 septembrie 2023, prețul ofertei având o pondere de 40%. Următorul pod cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi cel de la Albița (jud. Vaslui), acum principalul punct de trecere a frontierei România-Moldova.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. ca in bancul ceaushist:
    3 benzi pt. intrare si 1 banda pt. iesire…..

    situatia e nult mai nasoala decat la “reunificarea gernaniei”,
    in respublika maldovskayia e doar un amestec etnic greu de descris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE