vineri, martie 29, 2024
OPINII9 Mai sau 10 Mai?

9 Mai sau 10 Mai?

Este primul an postbelic în care ziua de 10 mai este sărbătorită așa cum se cuvine, prin lege. Ce zi mare pentru istoria României! La 10 mai 1866, cel ce avea să devină primul și cel mai longeviv rege al acestei națiuni zbuciumate de la Gurile Dunării, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen intra în București însoțit de Ion C. Brătianu.

Așa cum Carol a înaintat prin istoria României la braț cu Ion Brătianu, așa și Ferdinand, Regele Întregitor, va fi sprijinit de Ionel Brătianu, fiul său și cel mai mare om politic pe care l-a dat România modernă. Dar să revenim. Specialiști în „politica faptului împlinit”, fruntașii românilor de la acea vreme l-au înscăunat pe Carol domn imediat ce a intrat în București, nefiind timp de pierdut – doar Franța și Prusia susțineau puternic mutarea; Marea Britanie „nu avea aliați sau dușmani, ci doar interese”, iar Rusia, Austria și Imperiul Otoman abia așteptau un moment de slăbiciune pentru a desface proaspăta Românie.

Slăbiciunea așteptată nu a venit, ci dimpotrivă. Nouă ani mai târziu, tot la 10 mai, Senatul și apoi domnitorul Carol ratificau Declarația de Independență, ceea ce deschidea drumul obținerii independenței de stat a României, drum încheiat la Congresul de Pace de la Berlin, în iulie 1878, când Marile Puteri au acceptat starea de fapt și au recunoscut suveranitatea țării noastre. Un rol esențial în acest moment uriaș l-a avut jertfa de sânge a mii de ostași români care și-au dat viața pentru Țară în asalturile de la Plevna, Rahova, Grivița, Smârdan și Vidin.

Mai trec încă trei ani, iar la 10 mai 1881, România devine Regat, iar principele Carol va fi de-acum Regele Carol I. Astfel, data de 10 mai va fi Ziua Națională a României până în 1947-1948, când comuniștii vor aduce și la noi „tradiția” republicană cu forța, cocoțați pe tancurile sovietice. Ultimilor corifei ai acestui regim de tristă amintire le-a fost frică să ofere vreo valoare oficială zilei de 10 mai, astfel că abia anul trecut, în 2021, Parlamentul a adoptat o lege care ne permite să o sărbătorim ca Zi a Independenței Naționale.

Totuși, ca în orice lucru românesc, există și aici o nuanță care creează tabere, determinându-i pe ai noștri să dezbată cu înflăcărare dacă independența de stat a României ar trebui aniversată pe 10 mai sau, de fapt, pe 9 mai. Fără a intra în forma chestiunii, se impun măcar câteva mici observații de fond.

Într-adevăr, 9 mai a căpătat valențe mai extinse de-a lungul timpului, uneori chiar contradictorii. La 9 mai 1945, Germania capitula, astfel că al doilea Război Mondial lua sfârșit în Europa. Pe frontul din Pacific, Japonia urma să mai lupte până în septembrie, însă pe Bătrânul Continent situația era clară. Rusia Sovietică se va erija în câștigătoarea războiului, iar orașele Europei Centrale și de Est vor suporta de voie, de nevoie, bocancii soldaților „eliberatori” tropăind în parade militare anuale ale Armatei Roșii. Pe bună dreptate, e complicat să mai sărbătorești ceva în acest context.

Apoi, în 1950, Europa dă o nouă semnificație zilei de 9 mai, atunci când Robert Schuman, ministrul de Externe al Franței, rostește o declarație care pune bazele Uniunii Europene de astăzi. Fondatorii proiectului European, Konrad Adenauer și Robert Schuman imaginau o Europă a Națiunilor, o „Europa Christiana”: modernă, puternică, tributară unei civilizații milenare, bazată pe filozofia greacă, dreptul roman și Creștinism.

Astăzi, confruntați cu tendințele autoritare ale unor birocrați federaliști imberbi din ce în ce mai secătuiți de valoare intelectuală care au preluat frâiele Uniunii Europene și o îndreaptă cu rapiditate spre o implozie stupidă, mulți oameni nu se mai simt atrași de ziua de 9 mai, întrucât Oda Bucuriei s-a transformat, treptat, în Oda Dublului-Standard, a Cenzurii, a ideologiei și a grijii de a nu deranja pe nimeni cu nimic, sub nicio formă.

Cu toate acestea, noi, românii, nu ar trebui să ne îndepărtăm de simbolistica datei. La 9 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, proclama independența României față de Imperiul Otoman în plenul Adunării Deputaților, reunită în sesiune extraordinară. E adevărat, actul de la 9 mai căpăta putere de lege și anvergură internațională abia o zi mai târziu, când Carol îl promulgă. Dar fără primul eveniment, al doilea nu putea avea loc exact atunci și exact în acel context. Până la urmă, cauzalitatea este un principiu de bază al istoriei. În plus, nu putem neglija curajul remarcabil de care deputații români au dat dovadă în acea zi de 9 mai, când o țară întreagă se pregătea să-și câștige independența pe câmpul de luptă.

Făcând un arc peste timp, cred că putem sărbători ambele date – și 9 mai, și 10 mai – în egală măsură, strict din perspectivă națională. În aceste vremuri tulburi, marcate de multiple crize și gestionate prost de conducători nereprezentativi pentru popor, e mai important ca oricând să ne păstrăm vie identitatea națională (consfințită într-o zi de 10 mai) și să ne amintim cuvintele omului de stat Kogălniceanu (rostite într-o zi de 9 mai): „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare”!

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

  1. Stupefiant. Absolvent al … „Universității de Istorie” din București ?!

    Care război e acela în care URSS ziceți că s-a „erijat” în câștigătoare ? Pe ce bazați afirmația ? Pe ajutorul aliaților către URSS ? Pe faptul că un stat socialist nu voia Democrația la granițe ? (De frică, evident. Cum nu o vrea nici azi, când nici măcar nu mai este socialist. Iar frica nu e că îi va părăsi populația, preferând Democrația – cum se susține …)

    Ziceți și

    „Astăzi, confruntați cu tendințele autoritare ale unor birocrați federaliști imberbi din ce în ce mai secătuiți de valoare intelectuală care au preluat frâiele Uniunii Europene și o îndreaptă cu rapiditate spre o implozie stupidă, mulți oameni nu se mai simt atrași de ziua de 9 mai, întrucât Oda Bucuriei s-a transformat, treptat, în Oda Dublului-Standard, a Cenzurii, a ideologiei și a grijii de a nu deranja pe nimeni cu nimic, sub nicio formă.”

    Incredibil!

    Sigur nu acesta era adevărul dintotdeauna (referitor la intenții, nu la metode!), deci „derapajul” este totuși intenționat ?

    Sigur credeți ce scrieți ?

    Ofițerul (demisionat) francez de mai jos (pare de dreapta, folosește blazonul regilor Franței) nu merge prea departe cu afirmațiile, dacă vă iau pe dvs. drept etalon de onestitate și/sau competență ?

    https://www.youtube.com/watch?v=fP2GOQdqg8c

    https://www.youtube.com/watch?v=2ksREEOIbhA

    46m19s, respectiv 13m31s, dar le puteți viziona la viteză dublă.

    Mulțumesc.

    P.S.

    PCR a fost incompetent în a spune adevărul – care este înfricoșător. Privesc studiile autorului și mă gândesc la afirmațiile ofițerului francez din primul video (privitor la selecția de cadre). De altfel, Noam Chomski a dat un răspuns de pomină unui jurnalist care îl intervievase, când acesta din urmă l-a întrebat pe NC dacă se îndoiește de sinceritatea sa. Pe scurt, răspunsul a fost: „Nu; dacă nu ai crede, nu ai fi ajuns unde ești!”

    P.P.S.

    D-le Șomănescu,

    Acționează oare publicația dvs. ȘI pe post de prinzător de „muște bete”, fie și involuntar (dacă înțelegeți corect la cine mă refer) ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE