80 miliarde -> 40 -> 32 -> 29 -> 20 -> 4 -> țeapă

Iar acum apar problemele: în ce măsură investițiile alea chiar sunt utile României? Dacă ne împrumutăm cu 16 miliarde EUR (8% PIB) doar pentru a le cumpăra nemților produsele „verzi” ori știftware educațional de la BigTech (care ne vor mulge exact cum întreaga administrație e „locked-in” în soluțiile proaste și scumpe ale MSFT/windows) atunci ne săpăm singuri groapa.

16 miliarde EUR (8% PIB) + 8 miliarde USD (4% PIB) pentru reactoarele 3/4 de la Cernavodă (n-a fost bine cu 6 miliarde și finanțare chinezească după cum negociase Ponta ci am bătut palma cu americanii pentru 8 miliarde după „negocierea” plăvăneasco-useristă). Adăugând datoria deja existentă (crescută de plăvano-useriști de la 35->50%) ajungem, fără finanțarea clasică a deficitului bugetar, la 62-65% datorie/PIB. În 2019, datoria era 35% PIB.

Doar plata dobânzilor unei datorii de 65% PIB înseamnă aproximativ 10-13 miliarde lei pe an, la dobânzile actuale! Pe lângă asta, cotizația noastră la bugetul UE va crește de la 1,3 -> 2% PIB. Practic cei 4% PIB (2% buget UE + 2% înarmare) vor păpa 14% din încasările fiscale ale bugetului de stat! An de an!

Cam asta e „afacerea” Fondului european verde de dezvoltare: proștii se împrumută de la șmecheri iar șmecherii vând produse de care nu prea ai nevoie încasând în același timp dobânzile aferente.

Ce-ar însemna cu adevărat dezvoltarea României? Mai puține eoliene/fotovoltaice noi pentru că avem destule (55% din energia produsă în România e deja verde), generează electricitate scumpă (datorită subvențiilor) și nu produc atunci când ai nevoie. E nevoie de câteva noi hidrocentrale, de centrale electrice pe gaz care-ar duce la o scădere a prețului energiei electrice. Avem nevoie de creșterea capacității de stocare/descărcare/acces în Portul Constanța, de autostrăzi, de refacerea infrastructurii feroviare, refacerea sistemului de irigații, depozite regionale de cereale/fructe și lanțurile lor de distribuție, de refacerea petro-chimiei, etc. În general avem nevoie de creșterea capacității interne de producție, fie că e vorba de mâncare, energie electrică, petrochimie ori software. Și e nevoie de angrenarea forței de muncă din țară în proiecte utile pentru a le asigura o creștere a veniturilor.