Zilele trecute s-au împlinit 80 de ani de la pogromul de la Iași, eveniment tragic în istoria țării noastre, care a făcut mii de victime.
Această tragedie este o mărturie pentru fragilitatea vieții omenești, care se cere protejată împotriva abuzurilor.
Împlinirea acestei cifre rotunde a fost marcată în mod deosebit de statul român: s-au organizat ceremonii la fața locului, s-a inaugurat un muzeu, Parlamentul a ținut o ședință solemnă, chiar Președintele Țării a trimis un mesaj. Foarte bine.
Știți ce deranjează în această imagine? Faptul că anul trecut s-au împlinit 80 de ani de la o altă mare tragedie: retragerea administrației românești din Basarabia și Bucovina de Nord. Atunci, conform informațiilor din arhiva Ministerului Apărării Naționale au ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi 356 de cadre și 42 876 soldați şi gradați români. Ați citit bine: în doar patru zile, Armata Română a pierdut 43.232 de oameni. De toate etniile.
Pentru ei nu a existat nicio ceremonie, nicio ședință solemnă, niciun mesaj din partea Președintelui Țării. Deși, după toate legile, ce li s-a întâmplat intră la categoria crimă: ei au fost atacați în timp ce se retrăgeau, fără să riposteze.
De ce? Ce vină au avut acești 43.232 de oșteni ai României? Niciuna, în afară de a îndura, fără să riposteze, umilința de a se retrage din țara lor.
Sau poate, vina lor este că au fost atacați, răniți și uciși de către…cine? În niciun caz de către „țăranii basarabeni”, așa cum vehiculează propaganda sovietico-franceză. Ci de alții.
Se pare că în România liberă și democratică de azi, românii au voie să fie doar călăi, iar victimele sunt mereu alții.
Astea sunt „principiile și valorile democratice” de care vorbește președintele Iohannis? Nu cred. Dacă vrem să ne împăcăm cu istoria, atunci trebuie să spunem tot adevărul.
De ce nu ne comemorăm morții căzuți, fără vină, în 1940? Ce fel de stat este acela care tace în fața unei asemenea nedreptăți?
Oare nu putem să ne plângem morții și noi și evreii, cu decență? Sau doar ne dorim culpabilizarea cu orice preț a românilor?
Știu că mulți ofițeri citesc acest site, așa că le adresez o întrebare: dragi purtători ai sfintei uniforme a Țării, cum puteți accepta tăcerea asta? Nu vă gândiți că acei 43.232 erau ca și voi, la datorie?
Nu vă gândiți că mâine, puteți fi voi în locul lor? Dacă și voi veți fi atacați și dezarmați, umiliți din cauza politicienilor iresponsabili, vă veți dori ca urmașii voștri să vă uite?
Sunt sigur că niciun aliat nu ne-a cerut să uităm ce s-a întâmplat în 1940. Iar dacă ne-ar fi cerut, datoria și decența cer să nu-i ascultăm!
„Înclinându-ne frunţile în memoria celor ucişi, arătând urmaşilor lor compasiunea şi solidaritatea noastră, să avem mereu în minte lecțiile istoriei și să apărăm principiile și valorile democratice! Fără ele, nu avem viitor!”, a spus Președintele Iohannis.
Da, domnule Președinte. Dar să înclinăm în fața TUTUROR victimelor. Altfel, cuvintele dvs nu au nici valoarea hârtiei pe care au fost scrise.
Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care au murit nevinovați.
https://danielvla.wordpress.com/2013/11/28/crimele-evreilor-comise-impotriva-romanilor-in-1940/
Ca sa nu fie numai referinte romanesti -> in cartea sa Fascismul în Ungaria și România, istoricul american Nicolas M. Nagy-Talavera (numai numele lui si va dati seama ca nu era chiar iubitor de romani) afirma cu subinteles: “În haosul generat de retragerea română grăbită s-au întâmplat multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populația evreiască și ucraineană, în entuziasmul generat de plecarea autorităților române, i-au tratat pe românii care se retrăgeau într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu. În afară de aceasta, ei aveau să facă cunoștință curând cu NKVD-ul și alte binecuvântări ale puterii sovietice”
Retragerea armatei romane din Basarabia si Bucovina in iunie 1940 a fost o ocazie favorabila pentru evreii din aceste teritorii de a avea „un comportament hain“ (Tesu Solomovici) – daca numele nu spune nimic precizez ca este evreu.
„La evacuarea Cernautilor (28 iulie 1940), organizatiile comuniste si evreii s-au dedat la acte de terorism, in special impotriva ofiterilor. Capii actiunilor de debandada si terorism au fost in special detinutii; de indata ce s-a dat ordinul de evacuare, evreii s-au dedat la manifestatiuni antiromanesti, rupind si scuipind tricolorul” (Acad.istoric Dinu Giurescu)
Intr-un document din 19 octombrie 1940 maresalul scria: „am luat angajamente fata de evreii din Vechiul Regat. Le mentin. Nu am luat nici un angajament fata de evreii din noile tinuturi (Basarabia si nordul Bucovinei). Acestia, in marea lor majoritate, au fost niste brute. Nu pot fi gasiti adevaratii vinovati, toti vinovatii. Ei sint multi, sint acoperiti. Regret pentru oamenii cumsecade. Trebuie sa fie si din acestia“
FINAL REPORT of the International Commission on the Holocaust in Romania, prezentat presedintelui Iliescu in 2004: (raportul cu profunda tenta antiromaneasca nu poate totusi sa ascunda 100% adevarul si mai strecoara din el, tocmai ca minciunile sa fie mai usor digerate) :
– Notele lui Alexandru Cretzianu de la Ministerul de Externe rezumă rapoartele comandanţilor români despre umiliri, arestări abuzive şi dezarmarea trupelor româneşti. În general, cei mai mulţi militari români au arătat competenţă, cinste şi disciplină.
– Sovieticii au aplicat însă tactici neobişnuit de agresive, care au pus trupele româneşti, în special cele din Basarabia, în situaţii foarte periculoase sau fatale. Alexandru Cretzianu amintea: ”primeam un val continuu de proteste din partea şefului de stat major, raportând un număr sporit de incidente, numeroase cazuri de morţi şi răniţi”. Mai mult, „cazuri de sinucideri printre ofiţerii care trebuiau să se supună fără apărare ilegalităţilor Armatei Roşii”. Deci, Înaltul comandament român „insista să fie revocat ordinul care interzicea să nu se tragă în orice condiţii şi în orice împrejurări”.
– În Memoriile sale, Alexandru Şafran, rabinul-şef, nota că, la 26 iunie, Mihail Ghelmegeanu, ministrul de Interne, i-a convocat pe Şafran şi pe Filderman, cărora le-a cerut politicos să prevină populaţia evreiască din Basarabia şi nordul Bucovinei să nu facă provocări contra militarilor şi autorităţilor civile româneşti de acolo.
– In acelaşi timp, ziarul “Curierul israelit” din 10 iulie 1940 a publicat un articol în care se evidenţia diferenţa dintre evreii din Vechiul Regat şi cei din teritoriile cedate şi se criticau atitudinile antiromâneşti ale acelor cetăţeni evrei împotriva autorităţilor şi a trupelor române din timpul evacuării. Q.E.D. (:D). Asemenea iniţiative aveau scopul de a diminua violenţele împotriva evreilor de la vest de Prut şi de a salva conlucrarea cu populaţia românească. Armata Română care se retrăgea din Basarabia şi nordul Bucovinei a avut de înfruntat atât agresiunea trupelor sovietice cât şi ostilitatea unei părţi din populaţia Basarabiei, printre care s-au aflat şi membri ai comunităţilor locale evreieşti.
– Ordinele de agresare fizică, de omorâre a evreilor nu au fost date de Marele Stat Major sau de alte comandamente superioare, iniţiativa pornind, în multe cazuri, de la unităţi, subunităţi, grupuri de militari izolate etc. Ele erau, de cele mai multe ori, o expresie a nemulţumirii faţă de umilinţele îndurate în timpul retragerii.
– Colonelul Mihai Chiriacescu, şeful de stat major Corp 11 armata, avertiza că “Armata nu trebuie să aibă alte preocupări decât aceea de apărare a ţării”. El mai ordona ca “La şedinţele de educaţie militară se va insista ca militarii să se abţină de la orice manifestări şi sub orice formă faţă de evrei” şi că făptaşii vor fi deferiţi Curţilor marţiale.