Pe 3 ianuarie 2013, trecea la cele veșnice regizorul și actorul Sergiu Nicolaescu. Iată biografia sa, conform RADOR:
Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastiţa Cambrea, iar tatăl – Pantelimon Nicolaescu.
La vârsta de 5 ani, familia sa se mută la Timişoara, unde Nicolaescu parcurge cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947).
În anul 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti, aboslvită în anul 1952 cu diploma de inginer mecanic.
Este angajat ca inginer, inițial la Întreprinderea Optică Română, în perioada 1952 – 1954), iar mai apoi la Buftea şi la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia (1954 – 1966), fiind specializat în filme documentare și jurnale de actualități.
Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „Scoicile nu au vorbit niciodată”, urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internațională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America.
În 1967 realizează primul lungmetraj de ficţiune, coproducţia româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici, iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producţie istorică de referinţă, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei româneşti.
În anul 1972 regizează primul film poliţist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuţie de excepţie: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani.
În anul 1972 se consacră şi ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme poliţiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 şi continuată cu „Ultimul cartuş” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Duelul” – 1981 şi „Supravieţuitorul” – în 2008.
Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” şi „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, şi „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an.
În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD.
Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 şi „Ultimul corupt din România” – în anul 2012.
Sergiu Nicolaescu, politicianul
Sergiu Nicolaescu a fost activ și în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Acesta a vorbit românilor în ziua de 22 decembrie, fiind printre primii care au criticat represiunea de la Timișoara, din zilele de 16-20. Nicolaescu a scris şi mai multe cărţi, unele dintre acestea fiind dedicate Revoluţiei din anul 1989: „Revoluția. Începutul adevărului”, Ed. Topaz, București – în 1995, „Un senator acuză”, București – în 1996, „Sergiu Nicolaescu acuză”, București – în 1998, „Cartea revoluției române decembrie ’89”, Editura Ion Cristoiu, București şi „Recviem pentru adevăr”, București – ambele în 1999, „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, Editura All, București – 2005, „Destin și film. Destăinuirile unui cineast”, Editura Axioma Print, București – în 2009 şi „Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – în 2011.
Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău.
De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediţii a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare.
Nicolaescu a intrat în politică, pe listele FSN și ulterior PSD. A avut iniţiativa înfiinţării Comisiei senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, al cărei preşedinte a fost pentru o perioadă, iar în anul 2004 a fost numit membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.
A regizat mult și prost, a jucat în filmele proprii și mai prost. Un antitalent total. Filmele lui erau digerabile câtă vreme erai copil, dar când ajungeai la o anumită maturitate a spiritului critic constatai că erau penibile. Un privilegiat al regimului, un oportunist șmecher, care a schimbat imediat macazul, atunci când a fost informat despre ceea ce avea să urmeze. Ateu convins, a ținut să fie incinerat, la părăsirea acestei lumi. Noroc bun!
Sergiu Nicolaescu este și regizorul mizeriilor numite “Un comisar acuză”, “Revanșa”, să nu mai vorbim de “Pistruiatul” și “Roșcovanul”, un elogiu grețos adus ilegaliștilor (citește: cominterniștilor, majoritatea evrei), care militau pentru aservirea totală a României Uniunii Sovietice. Acestea din urmă au fost ecranizări după cărțile cu aceleași nume. S-ar putea analiza cât rău au făcut aceste mistificări, acum vreo trei ani o doamnă, în etate, din cercurile naționaliste, îmi spunea de ce îl venerează pe Ion Antonescu și-i urăște pe legionari: că știe ea că legionarii l-au omorât pe Antonescu!! În ’46! (anul morții lui Antonescu îl știa). Nici “Cu mâinile curate” și “ultimul cartuș”, având se pare și ceva inspirație din fapte reale, nu sunt departe de mistificările comuniste din epocă (demonstrațiile Frontului Unic Muncitoresc – comuniștii). Aceste filme sunt reluate cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, mai ales pe Prima TV și Cinemaraton. Nici un comentariu sau advertisment legate de epoca în care au fost făcute aceste filme. Educația marxistă se face iată, și în acest mod parșiv, prin care Stânga criminală din perioada interbelică este elogiată iar Dreapta Naționalist Creștină de atunci este în continuare demonizată.
Asa este. Dar nu ne impiedica nimeni pe noi sa facem filme mai bune ca ale lui…
Mai bune și mai aproape de adevăr. Cum ar fi “Portretul luptătorului la tinerețe”. Și recent, acest emoționant “Gata Oricând! Eroii de la Podul Jiului”.
Da. Adevarul este că nimeni nu s-a interesat să le facă, nici nu a existat finanțare. Bine că sunt câteva, totuși.
Regizorul revoluției. Cine-a fost scenaristul?
Dac-a fost regizor și scenatist atunci n-a fost nici revoluție nici lovitură de stat doar teatru.
N-a fost niciun regizor al revolutiei. A fost si el pe-acolo.
Așa o fi deși, deocamdată, am altă părere. A fost parlamentar și membru, dacă nu șef, la ceva comisie parlamentară legată de evenimentele numite revoluție. Nu l-am crezut niciodată naiv.
PS Poate nu a știut dar e de neînțeles cum de nu i s-a spus că din țările române otomanii nu au luat copii să-i facă ieniceri. Așa numitele tratate de supunere față de Poartă o spun limpede. Vorbesc de scena de la începutul filmului Mihai Viteazul.
Știa, sigur, despre treaba cu copiii, dar a fost un film, nu adevărul istoric.
-multiplicatoru,
unde e multiplicatoru?
-la maxtor,
xp,hdd,
niste tastaturi !
Pacat ca a intrat in politica, pardon, in KGB
Nu cred că a fost KGB-ist, sincer. Cred că a intrat în politică pentru că și-a dat seama că astfel va păstra privilegiile regimului anterior, de care avea nevoie pentru a face filme.
Nu se cerea cetățenie sovietică/rusă KGB-iștilor ? Intrau și străinii ?
“Nicolaescu a intrat în politică, pe listele FSN și ulterior PSD.” Tot ce vroiam sa stiu despre el.
Un parvenit politic.
O fi fost el bun regizor, dar mai bine statea regizor. Posteritatea ar fi fost mai buna cu el.
Suspect că România ține din 2002 în reparații Muzeul Național de Istorie, iar Biblioteca Digitală a Bucureștilor, utilă și Diasporei, a fost scoasă de pe net. Un patriotism ca în Ucraina nu se face doar cu… demitizări.
1.oberlander-“tarnoveanu” intretine in reparatii Muzeul National,
nu romanii.
2. doua comentarii nu au trecut,
mai bagam unu:
-si fratzii Tate sint un fel de regizori!
(l-au vrajit de creierii capului pe dl. shomeru,
e unu p-aici)