vineri, aprilie 19, 2024
ACTUALITATE27 septembrie: Cosmonatul Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiu,...

27 septembrie: Cosmonatul Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiu, a împlinit 71 de ani / Simona Halep a ajuns la borna 32

Pe 27 septembrie, sărbătorim nașterea a doi mari români, fiecare în domeniul său de activitate.

În ordine cronologică, pe 27 septembrie 1952 la Brașov s-a născut Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic.

A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.

„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut și dezvoltat”, spunea el.

Reîntors în România după zborul cosmic, în anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de „Erou al R.S.România”. De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat titlul de “Erou al URSS” și „Steaua de Aur”, pentru săvârșirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetățean român.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur “Hermann Oberth” a Societății germane de rachete “Hermann Oberth – Wernher von Braun”. În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de față peste 270 de astronauți și cosmonauți din 30 de țări.

Ca o recunoaștere a activității sale de pionierat în domeniul cosmonauticii românești, președintele României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer.

Prunariu mai este decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2010) și Emblema “Onoarea Armatei Române” acordată de ministrul apărării (2011).

Tot pe 27 septembrie, dar în 1991 și la Constanța, s-a născut Simona Halep, una dintre cele mai bune jucătoare române de tenis din toate timpurile.

Familia Halep este originară din comunitățile românești din Sudul Dunării, bunicii Simonei născându-se în Grecia, stabilindu-se ulterior la Stejaru, în județul Tulcea.

Simona și-a început activitatea în tenis la patru ani și jumătate, când a fost remarcată de profesorul Ioan Stan, de la Liceul Economic din Constanța.

„Am lucrat cu ea toate elementele. Era o fetiță harnică, modestă, talentată și inteligentă. Avea o inteligență nativă. Nu i-am zis de două ori că trebuie să strângă mingile. Era harnică și conștiincioasă. Nici nu mai întorceam capul, pentru că știam că ea își vede de treabă. Avea o îndemânare aparte. Alerga, sărea, aprecia corect loviturile și avea imaginație în joc. Se vedea limpede că e un copil cu chemare pentru sport în general și pentru tenis în special”, își amintea primul antrenor al Simonei Halep pentru Adevărul.

Prima performanță în tenisul profesionist a Simonei Halep a avut loc în aprilie 2010, la Marbella, în Spania. Venită din calificări, românca a ajuns până în sferturile de finală. Apoi, finala turneului de la Fes, din Maroc.

Primul trofeu WTA a venit în 2013, la Nurnberg. Apoi pe cel de la Den Bosch, desfășurat pe iarbă, devenind astfel prima româncă din istoria tenisului ce câștigă două turnee la rând pe suprafețe diferite. Au urmat încă patru succese în acel an, primind premiul de jucătoarea care și-a îmbunătățit performanțele cât mai mult, fiind prima româncă după Virginia Ruzici care a reușit acest lucru.

Anul 2014 a fost anul confirmării, iar 2015 a fost cel al perfecțiunii. În total, până acum, Halep a câștigat 21 titluri și a fost lider mondial de necontestat în tenisul feminin timp de 64 de săptămâni.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE