Patriarhia Română anunță că în ziua de 24 ianuarie 2024, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de mulțumire, Te Deum, în toate bisericile din țară.
Astfel, conform Biroului de Presă al Patriarhiei Române, programul în cadrul căruia se va puncta acest eveniment național important este următorul:
Miercuri, 24 ianuarie 2024, în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și slujba de parastas în care vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.
Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.
De asemenea, în toate bisericile din Patriarhia Română, în ziua de 24 ianuarie 2024, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.
În comunicatul Patriarhiei Române se mai subliniază faptul că aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea făuritorilor acesteia constituie un act solemn care are menirea să menţină aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.