Pe 20 septembrie 1459, domnitorul Vlad Țepeș atesta documentar Bucureștiul, cetatea care va deveni capitala României, care se încheie cu menţiunea că ”s-a scris în Cetatea Bucureşti” (reşedinţa sa din perioada anilor 1458-1462).
Voievodul a întărit, la această dată, lui Andrei cu fiii săi – Iova, Drag şi unui al patrulea – proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi muncă. Documentul, scris în limba slavă şi numit hrisov, a fost dat “în cetatea Bucureşti”. Acest document este important nu numai prin faptul că atestă în mod precis şi sigur existenţa cetăţii, dar şi prin aceea că arată Bucureştii ca reşedinţă domnească. Un al doilea act în acest sens este un hrisov din 10 februarie 1461, prin care Ţepeş a întărit “slugilor” sale, Bîre şi Godea, satul Godenii: actul fiind dat tot în “cetatea Bucureşti”. O altă menţiune, mai puţin precisă, este cea din 4 iunie şi 10 august 1460, care formula “din cetatea râului Dâmboviţa”, arată istoricul Constantin G. Ciurescu, în lucrarea “Istoria Bucureştilor” (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979).
Bucureştiul a devenit, în 1659, capitala permanentă a Ţării Româneşti, oraşul dezvoltându-se timp de aproape şase decenii fără să mai cunoască ocupaţia străină sau jafuri, aria lui extinzându-se tot mai mult (cca 25 de mahalale cu cca 6.000 de case, la sfârşitul secolului XVII).
Numele Bucureștiului
Istoricul Gheorghiță Ciocioi explică faptul că Bucureștiul s-a dezvoltat în jurul bisericuței ctitorite de Bucur Ciobanul, despre care spune că era de neam nobil.
„Numele orașului pornește chiar de aici, de la ctitorul ei – născut poate de Bunavestire (la nord de Dunăre cei născuți în această zi primeau numele de Bucur, în vreme ce la sud de Dunăre erau numiți Radu, Herea, Evanghelița etc. – în cinstea heretisirii, bunei vestiri plină de bucurie – „radost”, în slavă -, blagoveșteniei adusă de înger Maicii Domnului.
A fost înălțată poate din lemn, inițial, de cel care i-a dat hramul (ținându-se seama de o veche tradiție la noi, în cinstea sărbătorii/sfântului al cărei nume îl purta).
În biserica de la Curtea Veche se află, de altfel, mormântul domnitorului Valahiei, Mircea Ciobanul (+1559), înaintașii săi putând fi socotiți adevărații ctitori ai vechii biserici bucureștene.
Întemeietorul urbei aparținea, așadar, unei familii nobile – cu supranumele Ciobanul pentru multele turme stăpânite (altfel, doar nobilii și domnul întemeiau așezări, mai deloc un om simplu). Devenit nume de legendă.
Așa-numita bisericuță Bucur este fosta bolniță a mănăstirii Radu Vodă, Buna Vestire fiind ctitoria cea dintâi a urbei lui Bucur – ajunsă biserică a curții domnești întărită aici”, a scris domnia sa.
