vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATE152 de sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în istorie. Lista s-ar...

152 de sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în istorie. Lista s-ar putea îmbogăți cu încă 12

Biserica Ortodoxă Română a canonizat 152 de sfinți de-a lungul istoriei sale, a spus PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica nu a făcut decât să constate sfințenia acestor oameni, după ce poporul i-a cinstit ca sfinți, a spus PF Daniel.

„Majoritatea sfinţilor pe care îi cunoaştem au fost mai întâi cinstiţi de popor care a simţit lucrarea harului Dumnezeiesc, iar Biserica a confirmat această sfinţenie pe care Dumnezeu a dăruit-o sfinţilor şi pe care poporul a simţit-o duhovniceşte. Deci, Biserica nu dăruieşte sfinţenia, ci sfinţenia vine de la Dumnezeu prin Biserică, dar şi prin multele nevoinţe ale sfinţilor. Biserica constată şi proclamă sfinţenia, adică în limbajul teologic, Biserica este cea care canonizează sfinţi”, a spus Patriarhul duminică, în cuvântul rostit la hramul Salonului Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală, citat de Basilica.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Patriarhul României a menționat un fapt demn de remartcat: majoritatea sfinților români sunt mucenici.

„Sfinţii români se împart în două categorii mari: cei din secolele 3-6, numiţi protoromâni, şi cei din secolele 9-20. Sfinţii din vechime, din secolele 3-6, sunt 76 la număr, iar din secolul 9 până în secolul 20 avem tot 76 de sfinţi, a spus Preafericirea Sa.

 Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

„Trebuie să reţinem, însă, că cei mai mulţi sfinţi protoromâni şi români sunt sfinţi mucenici. 84 dintre sfinţi sunt mucenici, aici fiind incluşi şi cei 26 români mucenici din Goţia, prăznuiţi la 26 martie. De asemenea, din cei 152 de sfinţi, a doua categorie numeroasă este cea a sfinţilor cuvioşi, avem 38 de sfinţi cuvioşi. Desigur, avem şi alte categorii, şi anume 25 de sfinţi ierarhi”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Patriarhul a arătat că avem o mulțime de sfinți, de la sfinți duhovnici, la sfinți voievozi și soldați cu viață curată, care și-au dat viața pentru apărarea patriei și a credinței creștine.

„Sunt sfinţii care au arătat dreapta credinţă, dreapta vieţuire şi în mod deosebit, sfinţii aceştia sunt cei care au făcut roditoare Evanghelia lui Hristos în viaţa poporului român (…) Avem, de asemenea, o mulţime de cuvioşi care au trăit în sihăstrii, în mănăstiri ascunse în munţi, în peşteri, în locuri în care au postit şi s-au rugat mult. Avem sfinţi ierarhi, preoţi şi diaconi mărturisitiori ai lui Hristos, avem sfinţi duhovnici care au întărit în credinţă poporul, sfinţi voievozi care au apărat credinţa în faţa popoarelor migratoare, au zidit lăcaşuri sfinete, avem o mulţime de soldaţi cu credinţă dreaptă şi vieţuire curată care s-au jertfit pentru a apărat patria şi credinţa creştină pe aceste plaiuri”, a spus Preafericirea Sa.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Duminică 4 iulie, în Biserica Ortodoxă Română a fost Duminica Sfinților Români, în care se pomenesc toți sfinții cunoscuți și necunoscuți de origine română.

Pe 25 februarie, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat decizia ca în 2025 să înceapă canonizarea a „unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului”, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Lista numelor propuse este după cum urmează:

Mitropolia Munteniei și Dobrogei:
Arhim. Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim
Pr. Dumitru Stăniloae

Mitropolia Moldovei și Bucovinei:
Ieroschim. Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria
Arhim. Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria

Mitropolia Ardealului:
Arhim. Dometie Manolache, duhovnicul Mănăstirii Râmeț
Arhim. Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus

Mitropolia Olteniei:
Arhim. Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana
Protos. Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici

Mitropolia Banatului:
Protos. Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni
Pr. Ilarion Felea

Mitropolia Basarabiei:
Pr. Alexandru Baltaga
Protopopul Gheorghe Ivanov

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

3 COMENTARII

  1. De ce aceasta proporție zdrobitoare de sfinți monahi? Oare sfințenia exista mai mult in manastire? Oare Duhul lui Dumnezeu sufla mai mult către cel ce fuge de lumea pe care Dumnezeu a creat-o, a iubit-o si a trmis pe Fiul ca sa o mantuiasca? Unde sunt Sfinții căsătoriți? Sf. Ioan Botezătorul este martirul căsătoriei. El a aparat căsătoria adevărata si a plătit cu viata. Unde sunt ‘sfintii’ din satele romanesti? Eu am întâlnit sfinți in satele românești care m-au întrecut cu mult in sfințenie si au intrecut pe multi preoti, episcopi, monahi etc. De ce profesorul de istorie bisericeasca Tudor Popescu care a mărturisit mai mult decât multi călugări nu este sfânt?
    Răspunsul este simplu: căsătoria este
    Cenusareasa sfinteniei. Si sa nu uitam: la fiecare căsătorie săvârșită in bisericile noatre, Mântuitorul Hristos si Maica sa Maria sunt prezenți in mod nevăzut. De aceea a mers la nunta din Cana, ca sa sfințească căsătoria, nu Singurătatea, caci a zis la creație: ‘ nu este bine sa fie omul, adica bărbat si femeie, singur.
    Sa redescoperim căsătoria care este taina mare in Hristos si in Biserica sa.
    Preot Pufulete Silviu Petre

  2. Lipsește de pe listă părintele Arsenie Boca. Sper, de asemenea, ca Horea, Cloșca și Crișan să fie în vederile sinodului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE