Calendarul zilei: 10 ianuarie 1475, Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt). Ștefan cel Mare administra turcilor una dintre cele mai grele înfrângeri din istorie. Filmul bătăliei | VIDEO

Pe 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare reușea să administreze turcilor o zdrobitoare înfrângere, scrie site-ul istoriepescurt.ro.

Conform sursei citate, motivul invaziei otomane a fost constituit de tentativele liderului moldovean de a se implica în numirea domnilor din Țara Românească, având ca scop obținerea sprijinului acestora pentru războiul antiotoman.

Misiunea de a-l pune la punct pe Ștefan i-a revenit lui Soliman Hadâmbul(Eunucul), beilerbeiul(prefectul) Rumeliei, ale cărui oști asediau atunci cetatea albaneză Shkodra(Scutari), aflată atunci în stăpânirea venețienilor.

Faptul că dorea o expediție de iarnă arată cât de important era statul lui Ștefan, într-o epocă în care campaniile militare se duceau vara, când soldații aveau de unde să jefuiască hrană. Totul avea să se sfârșească pentru sultan cu una din cele mai mari înfrângeri din istoria turcilor, la Podul Înalt-Vaslui, scrie sursa citată.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Turcii au venit asupra Moldovei cu o oștire care număra, conform estimărilor, între 30.000 și 100.000 de oameni, dar Ștefan cel Mare s-a dovedit un strateg desăvârșit, conturând un dispozitiv de luptă care a speculat avantajele terenului la perfecțiune.

Iată desfășurarea bătăliei:

„În dimineața lui 10 ianuarie 1475, avangarda oștirii otomane a sosit în zona podurilor, unde întâmpinând o rezistență mai puternică decât până atunci, a adoptat rapid formațiunile de luptă și a încercat să forțeze trecerea spre târgul Vaslui. În ziua aceea se lăsase o ceață densă, iar vizibilitatea era redusă pentru trupele otomane care nu puteau să se orienteze clar asupra dispozitivului moldovenilor. Folosindu-se de acest avantaj tupele moldovenești și de secui au atacat. Kemal-pașa-zade ne spune: ” Nelăsându-i să se apropie pe ostaşii care se duseseră acolo, el (Ștefan cel Mare) a tras asupra lor din faţă cu tunuri şi puşti, cu arcuri şi cu zenberecuri. De cele două părţi ale sale se aflau păduri, încât nu era cu putinţă să se treacă în spatele lui din nici o parte, iar din faţă nu se putea merge deloc spre el. De aceea, oastea nu putea să se împotrivească tunurilor şi darbzenurilor (ghiulelelor) şi loviturilor sale de puşti. Cele două oşti numeroase au stat o vreme, luptându-se pe locul de bătăliei”.

Cu rândurile rărite de ploaia de proiectile îndreptate asupra ei și de șirurile moldovenești și secuiești care apărau zona podurilor, avangarda otomană a fost nevoită să bată în retragere și să aștepte sosirea forțelor principale în fruntea cărora se afla Suleiman-pașa. În acestă parte a bătăliei majoritatea detașamentelor oastei moldovenești a rămas pe pozițiile mascate de împrejurimi.

Când a sosit în zona podurilor comandantul otoman a avut momente de dezorientare deoarece din cauza ceței nu-și putea face o imagine limpede asupra situației. S-a efectuat din prudență o cercetare rapidă dar nu a primit informații lămuritoare: ”Gaziii s-au învârtit pe acolo cu ogarii (caii) lor, dar au văzut că ei (moldovenii) nu ies din pădure”.
Poate liniștit de faptul că adversarii nu se aruncă la luptă, dornic să nu scape prilejul de a zdrobi oastea românească, Suleiman-pașa a poruncit să se reia atacul cu trupe de elită puse sub comanda lui Mihalogu Ali-bei: ” Atunci un buluc dintrei ei (otomanii), format din ostași bravi și pentru al căror suflet bătălia era o plăcere, potrivindu-se lui Mihailogu Ali-bei și punându-și capul în primejdie, s-au ajutat unii pe alții și s-au năpustit asupra oștii ghiaurilor”.

Sub presiunea acestui asalt, liniile moldovenilor și secuilor au început să cedeze. În acele momente de cumpănă, Ștefan cel Mare a aplicat măsuri dinainte stabilite. La un semnal, grupul de diversiune camuflat de cealaltă pate Bârladului a început să sune din buciume și trâmbițe, așa cum se proceda când ei plecau la atac. Crezând că din partea aceea aveau să fie loviți de rezerva voievodului, în rândurile oștenilor otomani s-a produs o stare de derută și învălmășeală deoarece mulți dintre ei s-au îndreptat spre podul de peste Bârlad pentru a preveni un atac asupra flancului sâng al dispozitivului. Atunci, realizând completa surprindere a adversarilor, au pornit din dreapta la atac forțele proaspete al domnitorului. Avangarda, trupele lui Mihalogu-bei și celelalte componente ale forțelor principale otomane au fost împinse spre apa Bârladului și în mlaștina la sud de Racova. Exagerând aceste moment Kemal-pașa-Zade scrie: ”Dar şi oastea ghiaurilor răi din fire, care era cât un ocean de întinsă, punându-se în mişcare ca un uragan şi ca un vânt puternic aducător de nenorociri, a aruncat cu vântul orgoliului său butoiul şi l-a împins spre mal pe un val ”.

Toate încercările făcute de trupele otomane aruncate dincolo de apa Bârladului, în mlaștină, de a se salva pe Dealul Plaiului au fost zădărnicite de detașamentele moldovenilor amplasate din vreme acolo. Dezorientată în ceață, lovită din toate direcțiile, complet dezorganizată și intrând în panică, o mare parte a oștirii și-a găsit sfârșitul în lunca mocirloasă la sud de Vaslui”, scriu cei de la istorie pe scurt.

Cronicarii turci au descris în termeni tragici înfrângerea, conform celor colectate de istoricul George Damian din lucrarea „Cronicari turci despre Țările Române”:

Orudj bin Adil – De acolo, Suleiman paşa, mergând cu oastea aceea în Moldova şi întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era şi obosită, căci tocmai ce îndurase greutăţile expediţiei în Iskenderia. De aceea, neputând ţine piept oştii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă şi nimicită.

Aşîk Paşa Zade – Într-o zi, pe când turcii ședeau nepăsători şi oastea era puţină şi străină de locuri, acel afurisit simțind-i nepăsători a venit asupra lor. Mulţi dintre musulmani au murit acolo ca niște martiri.

Mehmed Neşri – Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neașteptate şi hărţuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceştia umblau ca nişte străini cu ochii legaţi. Mulţi musulmani au murit ca nişte martiri.

După lupta de la Podul Înalt, într-o scrisoare trimisă cancelariilor occidentale, Ștefan cel Mare promitea că „pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru”.

„Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare, sănătate.

Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea.

De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman pașa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc, și toate popoarele din Romania (n.r. fostul teritoriul bizantin), și domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui, și Assan beg, și Ali beg, și Schender beg, și Grana beg, și Oșu beg, și Valtival beg, și Serefaga beg, domnul din Sofia, și Cusenra beg, și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru.

Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiți gata, fără întârziere.”

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.

Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei”.

Canalul de youtube dedicat istoriei, History Marche, a realizat un film extraordinar din punct de vedere grafic despre Bătălia de la Vaslui, care în doar doi ani a strâns peste 1 milion de vizualizări.